Mesajul pentru Ziua Bolnavului: Trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi
10.12.2013, Vatican (Catholica) - Mesajul Papei Francisc pentru a 22-a Zi Mondială a Bolnavului, din 2014, a fost dat publicităţii vineri, 6 decembrie 2013. Celebrarea va avea loc, ca în fiecare an, în 11 februarie, sărbătoarea primei apariţii la Lourdes a Preasfintei Fecioare Maria, şi va avea ca temă „Credinţă şi caritate: şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi”. Pontiful a arătat că Biserica vede în bolnavi „o prezenţă specială a lui Cristos suferind… Când Fiul lui Dumnezeu s-a urcat pe cruce, a distrus singurătatea suferinţei şi i-a luminat întunericul. Suntem puşi în acest fel în faţa misterului iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, care revarsă în noi speranţă şi curaj: speranţă, pentru că în planul lui Dumnezeu chiar şi noaptea durerii se deschide la lumina pascală; şi curaj, pentru a înfrunta orice adversitate în compania Lui, uniţi cu El.”
Sfântul Părinte a explica faptul că Fiul lui Dumnezeu a transformat şi a redimensionat boala şi suferinţa: „Le-a redimensionat, pentru că nu mai au ultimul cuvânt, care în schimb este viaţa nouă în plinătate; le-a transformat, pentru că în unire cu Cristos din negative pot deveni pozitive. Isus este Calea, şi cu Duhul său putem să-l urmăm. Aşa cum Tatăl l-a dăruit pe Fiul din iubire şi Fiul s-a dăruit pe sine însuşi din aceeaşi iubire, şi noi putem să-i iubim pe ceilalţi aşa cum ne-a iubit Dumnezeu pe noi, dându-ne viaţa pentru fraţi. Credinţa în Dumnezeul cel bun devine bunătate, credinţa în Cristos Răstignit devine forţă de a iubi până la sfârşit şi chiar pe duşmani. Dovada credinţei autentice în Cristos este dăruirea de sine, răspândirea iubirii faţă de aproapele, în special faţă de cel care nu o merită, faţă de cel care suferă, faţă de cel care este marginalizat.
Papa Francisc a continuat arătând că „În virtutea Botezului şi a Mirului, suntem chemaţi să ne conformăm cu Cristos, Samariteanul Milostiv al tuturor celor suferinzi… Când ne apropiem cu tandreţe de cei care au nevoie de îngrijiri, purtăm speranţa şi zâmbetul lui Dumnezeu în contradicţiile lumii. Când dăruirea generoasă faţă de ceilalţi devine stilul acţiunilor noastre, facem spaţiu Inimii lui Cristos şi suntem încălziţi de ea, oferind astfel contribuţia noastră la venirea Împărăţiei lui Dumnezeu.” El a oferit-o apoi ca model pe Fecioara Maria, care, datorită suferinţelor din viaţa ei, „ştie cum se parcurge acest drum şi pentru aceasta este Mama tuturor celor bolnavi şi suferinzi. Putem recurge încrezători la ea cu devoţiune filială, fiind siguri că ne va asista, ne va susţine şi nu ne va părăsi. Este Mama Celui Răstignit Înviat: rămâne alături de crucile noastre şi ne însoţeşte pe drumul spre învierea şi viaţa deplină.”
