Papa Francisc: Creştinii alergici la predicatorii Adevărului
13.12.2013, Vatican (Catholica) - Creştinii alergici la predicatori au întotdeauna ceva de criticat, dar în realitate le este teamă să se deschidă faţă de Duhul Sfânt şi devin trişti, a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată vineri dimineaţă în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Redăm în continuare sinteza publicată de Radio Vatican.
În Evanghelia zilei (Mt. 11, 16-19), Isus spunea mulţimilor: „Cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care stau în piaţă şi strigă către ceilalţi copii zicând: «V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi n-aţi plâns»”. Generaţia timpului său este asemănată cu acei copii mereu nemulţumiţi „care nu ştiu să joace cu fericirea, care resping mereu îndemnul celorlalţi: când se cântă de bucurie, ei nu dansează; dacă se cântă de jale, ei nu plâng; nimic nu le place.” Papa Francisc a explicat că astfel de oameni „nu erau deschişi la Cuvântul lui Dumnezeu”. Ei, în realitate, nu refuză mesajul ci mesagerul. Îl resping pe Ioan Botezătorul care „nu mănâncă şi nu bea”, dar despre el vor spune că „este stăpânit de diavol”. Îl resping pe Isus şi spun despre El că „este un mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor”.
Cu alte cuvinte, a remarcat Pontiful, aceşti oameni găsesc mereu un motiv pentru a-l critica pe predicator: „Iar ei, oamenii din acel timp, preferau să se refugieze într-o religie mai elaborată: în preceptele morale, cum făcea grupul fariseilor; în compromisul politic, ca saduceii; în revoluţia socială, ca zeloţii; în spiritualitatea gnostică, asemenea esenienilor. Stăteau cu sistemul lor bine îngrijit, bine pus la punct. Dar predicatorul, nu! Iar Isus le cere să îşi aducă aminte: «Părinţii voştri au făcut la fel cu profeţii». Poporul lui Dumnezeu are o anumită alergie faţă de predicatorii Cuvântului: pe profeţi, i-a prigonit, i-a ucis.” Aceste persoane, aşadar, spun că acceptă adevărul revelaţiei „dar pe predicator, predicarea, nu. Ei preferă o viaţă închisă în preceptele lor, în compromisurile lor, în planurile lor revoluţionare sau în spiritualitatea lor” aeriană.
Sunt ca acei creştini mereu nemulţumiţi de ceea ce spun predicatorii: „Aceşti creştini care sunt închişi, care stau în cuşcă, sunt creştini trişti. Ei nu sunt liberi. De ce? Pentru că le este teamă de libertatea Duhului Sfânt, care vine prin intermediul predicării. Şi acesta este scandalul predicării, de care vorbea Sf. Paul: scandalul predicării care ajunge până la scandalul Crucii. Scandalizează faptul că Dumnezeu ne vorbeşte prin intermediul unor oameni cu limite, al unor oameni păcătoşi. Scandalizează şi mai mult faptul că Dumnezeu ne vorbeşte şi ne mântuieşte prin intermediul unui om care spune că este Fiul lui Dumnezeu dar moare ca un criminal. Acest fapt scandalizează. Aceşti creştini trişti nu cred în Duhul Sfânt, nu cred în acea libertate care vine din predicare, care te îndeamnă, te învaţă, uneori, chiar te pălmuieşte; dar libertatea este cea care face Biserica să crească.”
„Văzându-i pe aceşti copii cărora le este teamă să joace, să plângă, se tem de orice, care cer siguranţă în toate, mă gândesc la acei creştini trişti care mereu îi critică pe predicatorii Adevărului, pentru că le este teamă să îşi deschidă uşa în faţa Duhului Sfânt. Să ne rugăm pentru ei, să ne rugăm şi pentru noi, ca să nu devenim creştini trişti, ca să nu blocăm Duhului Sfânt libertatea de a veni la noi prin scandalul predicării.”
