Comemorarea pr. Anton Demeter OFMConv.
19.12.2013, Bucureşti (Catholica) - În capela Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti, s-a celebrat sâmbătă, 14 decembrie, în sărbătoarea Sf. Ioan al Crucii, o Sfântă Liturghie pentru pr. Anton Demeter OFMConv., la 7 ani de la trecerea lui în veşnicie. Comunitatea Terţiarilor Franciscani din Bucureşti împreună cu Surorile Franciscane Misionare de Assisi şi cu cei care l-au cunoscut, au dorit să se roage împreună pentru pr. Anton Demeter care a slujit ca preot la Catedrală, din anul 1953 până la arestarea lui în august 1958.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. Emilian Cătălin, Ministrul provincial al Fraţilor Minori Conventuali din România, împreună cu pr. Marcel Roşu, economul provincial şi pr. Anton Roca, asistentul spiritual al OFS din Bucureşti. În cuvântul de învăţătură, pr. Emilian a prezentat, pe schema Mărturie – Suferinţă – Bucurie, mai întâi figura lui Ioan Botezătorul, care în îndeplinirea misiunii profetice de a-l prezenta pe Mesia, închis fiind de Irod, chiar şi în momentele de suferinţă, trăieşte bucuria venirii lui Cristos Mântuitorul. Apoi a prezentat din viaţa Sf. Ioan al Crucii, ca reformator al Ordinului Carmelitan, suferinţa îndurată în închisoarea din Toledo, unde compune Cântecul spiritual, în care cântă bucuria unirii cu Dumnezeu, asemenea Sfântului Francisc cu Imnul Creaturilor. Apoi a evocat momentele trăite de el cu pr. Anton Demeter, la Seminarul Franciscan din Roman, în care aminteşte bucuria şi seninătatea care îl caracterizau pe pr. Anton, chiar dacă de zeci de ani era ţintuit într-un cărucior cu rotile. Suferinţa pricinuită de persecuţiile din închisorile comuniste nu i-au putut lua bucuria spirituală a comuniunii cu Dumnezeu pe care îl lăuda deseori şi prin cânt.
Cu gând de mulţumire lui Dumnezeu pentru darul făcut familiei franciscane în persoana părintelui Demeter, terţiarii franciscani au reiterat Crezul Părintelui: „De voieşti să fii încununat, luptă-te cu bărbăţie şi îndură cu răbdare. Nu se ajunge la odihnă fără muncă, nici la victorie fără luptă.” (Im.Ch. III, cap. 19, v.4). În spiritul acestui mesaj de îmbărbătare, îndemn şi speranţă pentru toţi oamenii, cu ocazia ultimei întâlniri din acest an, membrii comunităţii şi-au propus să continue şi în anul viitor, sub îndrumarea atentă şi plină de har a pr. Anton Roca, periplul de viaţa sub carisma Sfântului Francisc, în pace şi bucurie. (sr. Anca Vasiliu, ministra OFS Bucureşti, pentru ARCB.ro)
