Misiuni populare la Horleşti
26.12.2013, Iaşi (Catholica) - În perioada 19-22 decembrie 2013, în parohia „Trupul şi sângele Domnului” din Horleşti au avut loc misiunile populare, fiind privite ca un timp de pregătire ce anticipă solemnitatea Naşterii Domnului. Tema generală a acestor misiuni a fost „Reconstruieşte vasul şi fă din casa ta un colţ de paradis”, o temă care a animat în permanenţă toate momentele liturgice, în special cuvântul de zidire rostit de părintele predicator Cornel Cadar.
După ce s-a reamintit ce sunt misiunile şi faptul că ele trebuie privite ca momente de har, de binecuvântare, în care Dumnezeu coboară spre om, iar sufletul trebuie să fie alimentat de rugăciune, părintele a contextualizat tema generală în viaţa creştinului. Vasul pe care noi trebuie să îl reconstruim este însăşi viaţa noastră, care de multe ori este „izbită, strivită” şi făcută ţăndări de păcatul ce strică imaginea de fiu al lui Dumnezeu. Omului îi este mai uşor să critice să privească la greşelile celuilalt decât să se privească pe sine şi astfel să îşi descopere propriile lipsuri pentru a se corecta. Totodată părintele a oferit şi câteva soluţii pentru a veni în ajutorul omului dezorientat de lipsurile sale.
Viaţa noastră are nevoie de acele elemente care aduc un echilibru între trup şi suflet. Aceste elemente sunt: convertirea, credinţa, rugăciunea, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. 1. Convertirea, trebuie privită ca o trecere de la ceva la altceva, de la cineva la altcineva. Fiecare persoană are nevoie de această convertire, de această trecere de la omul vechi, păcătos, la omul nou, care este îmbrăcat în Cristos. Îndepărtarea păcatului din viaţa cotidiană, „învingerea ispitelor” este mărturia pe care omul o poate da prin faptul că vrea să îl urmeze pe Dumnezeu. 2. Credinţa poate reface vasul, viaţa noastră, abia atunci când omul se recunoaşte pe sine şi ştie care îi sunt limitele. O responsabilitate gravă o au părinţii care sunt obligaţii de a transmite credinţa copiilor cărora astăzi le lipsesc modele de urmat în viaţă. Un astfel de model este episcopul Anton Durcovici care datorită credinţei sale a suferit persecuţii în închisoarea de la Sighet având să moară în anul 1951 ca un adevărat martir.
3. Rugăciunea ajută în adunarea tuturor „cioburilor” ce alcătuiesc vasul, viaţa distrusă de păcat. Din rugăciune este alimentată credinţa şi la rândul ei credinţa se hrăneşte din rugăciune. Astfel ea devine hrană pentru drum. Isus este cel care se roagă Tatălui pentru noi „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac…” (Lc 23,34). Regele Cristos vine printre noi pentru a ne răscumpăra, vrea să ne mântuiască, iar noi trebuie să îi mulţumim prin rugăciune. 4. Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele (Mc 12, 28-31). Este răspunsul pe care îl dă Isus în momentul când este întrebat de unul dintre cărturari cu privire la cea mai mare poruncă. Această poruncă se adevereşte pentru unii oameni care au uitat de aproapele şi au preocupări numai de sine, de binele propriu. Părintele a făcut trimitere la felul în care este trăită această poruncă în mijlocul familiei, deoarece „sunt părinţi care pot creşte mai mulţi copii, dar sunt copii care nu pot creşte doi părinţi”. Simplul gest de a deschide uşa unui bolnav, unor părinţi neajutoraţi datorită vârstei, de a le oferi atenţia cuvenită, ajută omul de a se asemăna cu imaginea ucenicului care slujeşte.
Fiecare element din cele amintite mai sus ne ajută să refacem „vasul” , să reconstruim viaţa divină atât în propria familie, cât mai ales în societate. Zile de misiuni au fost o binecuvântare pentru comunitatea din Horleşti, întrucât majoritatea credincioşilor au înţeles menirea şi importanţa acestor misiuni, dând dovadă de aceasta prin participarea numeroasă de la sfânta liturghie şi sacramentul spovezii. Un motiv în plus de bucurie a fost Liturghia de încheierea a acestor misiuni unde am avut în mijlocul nostru pe păstorul Diecezei de Iaşi, Episcopul Petru Gherghel, care a mulţumit comunităţii pentru răspunsul dat chemării de a fi mai aproape de Dumnezeu şi de Biserică. (pr. Florin-Ionuţ Lucaci pentru Ercis.ro)
