Trebuie revitalizată pasiunea pentru regăsirea comuniunii
15.01.2014, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a fost marea „noutate” a anului 2013. Şi „din punct de vedere ecumenic pontificatul său a început imediat foarte bine. La sărbătoarea inaugurării au fost prezenţi toţi reprezentanţii Bisericilor. A fost şi Patriarhul ecumenic de Constantinopol, fiind prima dată în istorie când un Patriarh a fost prezent la inaugurarea unui nou pontificat”. Aşadar, relatează Cardinalul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, într-un interviu publicat în traducere pe situl Ercis.ro, anul acesta bilanţul ecumenic – graţie şi Papei Francisc – cucereşte un semn vizibil „plus”. „Din punct de vedere al conţinutului, cred că există o mare continuitate între Papii Benedict al XVI-lea şi Francisc, pentru că amândoi au o inimă mare pentru ecumenism”.
– Referitor la conţinuturi, în exortaţia apostolică „Evangelii gaudium”, Papa Francisc atinge puncte foarte importante cum ar fi colegialitatea şi primatul Pontifului. Cum au fost receptate aceste deschideri?
– Reacţiile la exortaţia apostolică pe care le-am primit de la reprezentanţii altor Biserici sunt foarte frumoase. Au rămas foarte impresionaţi, apreciind mai ales faptul că această exortaţie exprimă o viziune comună. În paragraful rezervat dialogului ecumenic se observă cum catolicii pot să înveţe de la celelalte Biserici. Sfântul Părinte citează ca exemplu de sinodalitate Biserica Ortodoxă. Şi în vizita mea recentă, Patriarhul de Moscova a menţionat tocmai acest punct.
– În urmă cu cincizeci de ani avea loc îmbrăţişarea dintre Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras. Părea începutul unei istorii noi. Ce s-a întâmplat apoi?
– A fost un mare eveniment: conducătorii Bisericii Ortodoxe şi ai Bisericii Catolice se întâlneau după o mie de ani de despărţire, la Ierusalim. Această întâlnire a provocat un alt mare eveniment, adică sfârşitul excomunicării, stabilit împreună în 1965 de cele două Biserici, în Catedrala din Fanar la Constantinopol şi San Pietro la Roma. Astfel s-a terminat era excomunicării şi s-a deschis era comuniunii. În acest sens, întâlnirea de la Ierusalim a stabilit începutul dialogului carităţii şi adevărului.
– Pentru a celebra această dată, la 25 mai Papa şi Patriarhul Bartolomeu şi-au fixat întâlnire la Ierusalim. Ce anume se aşteaptă de la această întâlnire?
– Este în primul rând un act de aniversare a acestor 50 de ani şi sper ca această întâlnire să poată duce la regăsirea pasiunii pentru unitate care era prezentă în timpul Papei Paul al VI-lea şi al Patriarhului Athenagoras. Dacă citesc astăzi textele adunate în Tomos Agapis, reiese pasiunea pentru unitate. Patriarhul Athenagoras spunea: „A venit ceasul”. Ceasul pentru a ne întâlni la acelaşi altar. Mi se pare că această pasiune pentru a regăsi comuniunea eclezială şi euharistică trebuie să fie aprofundată şi revitalizată.
– Va fi o declaraţie comună?
– Care va fi conţinutul declaraţiei este un lucru pe care Papa Francisc şi Patriarhul trebuie încă să îl analizeze, pentru a înţelege ce anume să spună în comun lumii şi Bisericii. Această întâlnire se doreşte a fi un pas al călătoriei care trebuie făcută pentru viitor.
– Dumneavoastră l-aţi întâlnit pe Patriarhul Kiril. Aţi vorbit şi despre o eventuală întâlnire cu Papa?
– Da, am vorbit despre o eventuală întâlnire dintre Sfântul Părinte şi Patriarhul Kiril, însă Mitropolitul Hilarion a subliniat mereu cu cât este mai importantă pregătirea decât data, pentru că ar fi prima oară în istoria relaţiilor dintre Moscova şi Roma când se întâlnesc un Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse şi un Papă de la Roma. Este aşadar necesar să se pregătească bine ce anume vor să facă şi să spună şi acest lucru face parte dintr-o fază pregătitoare.
– Moscova, Constantinopol, Roma. „Eu sunt al lui Paul”. „Eu sunt al lui Petru”. Tema apropiatei Octave de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18-25 ianuarie) este „Cristos nu poate să fie împărţit”. Ce pas înainte este cerut fiecărei Biserici?
– Cred că este necesar să se ia în serios conştiinţa că Cristos nu poate să fie împărţit. Fundamentul întregii angajări ecumenice este rugăciunea sacerdotală a lui Isus, care spune că unitatea dintre discipolii lui Cristos este voinţa Domnului şi noi toţi care venim de la Paul, Petru şi Andrei avem misiunea şi responsabilitatea de a asculta voinţa lui Isus şi a regăsi această unitate. Paul, Petru şi Andrei erau cu siguranţă persoane diferite, cu carisme diferite, dar toţi erau prieteni ai lui Cristos.
– Nu vi se pare un paradox că tocmai primatul Papei este piatra de diviziune?
– A spus deja Papa Paul al VI-lea că primatul este obstacolul cel mai profund al ecumenismului. Însă aceasta este numai o latură a problemei: cealaltă este că primatul e o mare oportunitate pentru ecumenism. Să luăm, de exemplu, cele trei întâlniri de la Assisi pe care le-au convocat Papii Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea: cine putea să invite toate Bisericile şi celelalte religii dacă nu Papa de la Roma? Papa Ioan Paul al II-lea a scris în cartea „Să trecem pragul speranţei” că slujirea lui Petru este o slujire de unitate şi are un sens profund pentru ecumenism. Toţii Papii după Conciliul Vatican II, de la Papa Paul al VI-lea la Papa Francisc, sunt Papi ecumenici care vor unitatea, şi în acest sens primatul lor nu numai că nu este un obstacol, ci este şi o mare punte pentru ecumenism.
