Biserica Anglicană: Conform doctrinei, căsătoria este doar între un bărbat şi o femeie
18.02.2014, Londra (Catholica) - După luni de discuţii, Biserica Anglicană a ajuns la concluzia că, în tradiţia creştină, căsătoria „este unirea pentru întreaga viaţă între un bărbat şi o femeie” care, indiferent de progresul legislaţiilor unei ţări referitor la uniunile dintre homosexuali, rămâne invariabilă. Comunicatul de presă a fost semnat de Arhiepiscopul Justin Welby de Canterbury şi de Arhiepiscopul John Sentamu de York, reprezentanţii cele două mari autorităţi în Biserica Angliei, informează agenţia de presă SIR. Poziţia lor a fost aşteptată cu nerăbdare pentru a clarifica poziţia Bisericii Anglicane în contextul noilor legi care permit parteneriatul civil dintre homosexuali în Marea Britanie, iar din martie 2014 vor permite şi căsătoria lor.
„Suntem conştienţi”, au scris cei doi prelaţi anglicani, „că vor exista o serie de răspunsuri în toată Biserica Angliei referitor la introducerea căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Ca Episcopi am meditat şi ne-am rugat împreună pentru aceste progrese.” „Nu toţi suntem de acord asupra tuturor aspectelor din acest răspuns pe care îl dăm ca Biserică. Cu toate acestea, suntem toţi de acord că înţelegerea creştină şi doctrina căsătoriei ca unire pentru întreaga viaţă între un bărbat şi o femeie rămân invariabile.” Cel puţin pentru moment, Biserica Anglicană nu va celebra căsătorii între persoane de acelaşi sex, chiar dacă Episcopii anglicani au subliniat că se vor angaja în pastoraţia acestor cupluri care vor putea primi în continuare sacramentele.
