Papa Francisc: Boala sau neputinţa nu pot fi motiv pentru excludere
26.02.2014, Vatican (Catholica) - „Lipsa sănătăţii şi neputinţa nu sunt niciodată un motiv bun pentru a exclude sau, mai rău, pentru a elimina o persoană”, a spus Papa Francisc într-un mesaj din 19 februarie 2014 adresat preşedintelui Academiei Pontificale pentru Viaţă, Mons. Carrasco de Paula. Înfiinţată de Papa Ioan Paul al II-lea cu publicarea motu proprio „Vitae Mysterium”, la 11 februarie 1994, Academia sărbătoreşte în această lună a douăzecea sa aniversare. În mesajul său, Papa Francisc a amintit că sarcina instituţiei este aceea de a studia şi oferi informare şi pregătire în domeniul eticii şi legislaţiei biomedicale – în particular în promovarea şi apărarea vieţii. „În acest mod voi vă propuneţi să faceţi cunoscut oamenilor de bunăvoinţă că ştiinţa şi tehnica, puse în slujba persoanei umane şi a drepturilor sale fundamentale, contribuie la binele integral al persoanei.”
Referindu-se la tema Adunării generale a Academiei, „Îmbătrânirea şi neputinţa”, „o temă de mare actualitate, care este foarte îndrăgită de Biserică”, Pontiful a spus: „În societăţile noastre se întâlneşte dominarea tiranică a unei logici economice care exclude şi uneori ucide, şi foarte mulţi sunt victime ale ei, pornind de la bătrânii noştri”. El a făcut din nou referire la „cultura rebutului”, expresie pe care a folosit-o adesea. „Situaţia socio-demografică a îmbătrânirii ne revelează clar această excludere a persoanei bătrâne, în special dacă este bolnavă, neputincioasă, sau pentru orice motiv vulnerabilă. De fapt, se uită prea des că relaţiile dintre oameni sunt mereu relaţii de dependenţă reciprocă, ce se manifestă cu grade diferite în timpul vieţii unei persoane şi se evidenţiază mai mult în situaţiile de bătrâneţe, de boală, de neputinţă, de suferinţă în general. Şi aceasta cere ca în raporturile interpersonale ca şi în cele comunitare să se ofere ajutorul necesar, pentru a încerca să se răspundă la necesitatea pe care persoana o prezintă în acel moment.”
Sfântul Părinte a reflectate asupra valorii pe care o acordăm persoanelor şi sănătăţii. „Sănătatea este desigur o valoare importantă, dar nu determină valoarea persoanei. În afară de aceasta, sănătatea nu este în sine garanţie de fericire: de fapt, aceasta poate să existe şi în prezenţa unei sănătăţi precare. Plinătatea la care tinde orice viaţă umană nu este în contradicţie cu o condiţie de boală şi de suferinţă. De aceea, lipsa sănătăţii şi neputinţa nu sunt niciodată un motiv bun pentru a exclude sau, mai rău, pentru a elimina o persoană; şi cea mai gravă privare pe care persoanele bătrâne o îndură nu este slăbirea organismului şi neputinţa care poate să urmeze, ci abandonarea, excluderea, privarea de iubire.”
Familia ne învaţă să îi primim pe ceilalţi şi să fim solidari cu ei. „În familie se poate învăţa că pierderea sănătăţii nu este un motiv pentru a discrimina unele vieţi umane; familia învaţă să nu se cadă în individualism şi să se echilibreze eu-l cu noi. Acolo ‘îngrijirea’ devine un fundament al existenţei umane şi o atitudine morală care trebuie promovată, prin valorile angajării şi solidarităţii. Mărturia familiei devine crucială în faţa întregii societăţi în reconfirmarea importanţei persoanei bătrâne ca subiect dintr-o comunitate, care are o misiune a sa de îndeplinit, şi numai aparent primeşte fără să ofere nimic… Bătrânii aduc amintirea şi înţelepciunea experienţei, care invită să nu se repete în mod nesăbuit greşelile din trecut.”
„O societate este cu adevărat primitoare faţă de viaţă atunci când recunoaşte că ea este preţioasă şi la bătrâneţe, în neputinţă, în boala gravă şi chiar când se stinge; când învaţă că vocaţia la realizarea umană nu exclude suferinţa, ba chiar învaţă să se vadă în persoana bolnavă şi suferindă un dar pentru întreaga comunitate, o prezenţă care cheamă la solidaritate şi la responsabilitate. Aceasta este Evanghelia vieţii pe care, prin competenţa voastră ştiinţifică şi profesională şi susţinuţi de har, sunteţi chemaţi să o răspândiţi”, i-a încurajat Papa la final pe participanţi.
