Cele mai memorabile citate din Papa Francisc
13.03.2014, Vatican (Catholica) - În documente oficiale, discursuri sau în predici de dimineaţă fără text pregătit dinainte, Papa Francisc ne-a oferit o serie lungă de expresii memorabile. În contextul aniversării unui an de la alegerea sa în fruntea Bisericii Catolice, serviciul de ştiri al Conferinţei Episcopale Americane a făcut o top 10 al celor mai memorabile citate. [Şi Catholica.ro a strâns citate memorabile, cu fotografii asociate, în albumul De la Papa zicere.] Iată citatele, cu trimitere către surse.
1. „Fraţilor şi surorilor, bună seara! Voi ştiţi că datoria Conclavului este de a alege un Episcop pentru Roma. Se pare că fraţii mei Cardinali l-au luat aproape de la capătul lumii… dar suntem aici.” (primele cuvinte rostite ca Papă, 13 martie 2013)
2. „Dumnezeu nu încetează niciodată să ne ierte, niciodată! […] Dar noi, uneori, încetăm să cerem iertare.” (primul Angelus, 17 martie 2013)
3. „Exact de aici derivă insatisfacţia unora care ajung să fie trişti, preoţi trişti, şi transformaţi într-un soi de colecţionari de antichităţi sau de noutăţi, în loc să fie păstori cu ‘mirosul oilor’ – aceasta vă cer: fiţi păstori cu ‘mirosul oilor’, care să miroase aşa -; în loc să fie păstori în mijlocul propriei turme şi pescari de oameni.” (Liturghia crismei, 28 martie 2013)
4. „Puneţi-vă această întrebare: Cât de des este Isus înăuntru şi bate la uşă să iasă, să fie lăsat afară? Iar noi nu îl lăsăm datorită propriei noastre nevoi de siguranţă, deoarece atât de des suntem blocaţi în structuri efemere care slujesc doar să ne facă sclavi şi nu copii liberi ai lui Dumnezeu.” (vigilia de Rusalii, 18 mai 2013)
5. „Bărbaţi şi femei sunt sacrificaţi idolilor profitului şi consumului: este ‘cultura rebutului’. Dacă se strică un computer este o tragedie, însă sărăcia, nevoile, dramele atâtor persoane ajung să intre în normalitate. […] Faptul că unele persoane fără acoperiş mor de frig pe stradă nu este ştire. Dimpotrivă, o scădere de zece puncte la bursele din unele oraşe constituie o tragedie! Astfel persoanele sunt aruncate ca şi cum ar fi gunoaie.” (audienţa generală, 5 iunie 2013)
6. „Credinţa nu este o lumină care risipeşte tot întunericul nostru, ci o făclie care conduce în noapte paşii noştri, iar acest lucru este suficient pentru drum. Omului care suferă, Dumnezeu nu îi dăruieşte un raţionament care să explice totul, ci oferă răspunsul Său în forma unei prezenţe care însoţeşte, a unei istorii de bine care se uneşte cu orice istorie de suferinţă, pentru a deschide în ea o breşă de lumină.” (Lumen fidei, 29 iunie 2013)
7. „Dacă o persoană este homosexuală şi îl caută pe Domnul şi are bunăvoinţă, cine sunt eu ca să o judec? […] Problema nu este a avea această tendinţă, nu: noi trebuie să fim fraţi unul cu celălalt. Problema este a face propagandă la această tendinţă sau propagandă pentru avariţie, propagandă politică, sau propagandă masonică, atât de multe propagande.” (conferinţa de presă în zbor de Rio de Janeiro, 28 iulie 2013)
8. „Un evanghelizator nu trebui să aibă niciodată faţa cuiva care tocmai s-a întors de la o înmormântare.” (Evangelii gaudium, 24 noiembrie 2013)
9. „Bârfa poate să ucidă, pentru că ucide faima persoanelor! Şi este atât de urât a bârfi! La început poate să pară un lucru plăcut, chiar distractiv, cum ar fi suptul unei caramele. Dar la sfârşit, ne umple inima de amărăciune şi ne otrăveşte şi pe noi.” (Angelus, 16 februarie 2014)
10. „Ştim cu toţii că nu există familie perfectă şi nici soţul perfect sau soţia perfectă. Să nu mai vorbim despre soacra perfectă… Existăm noi, păcătoşii. […] O viaţă de familie sănătoasă cere folosirea frecventă a trei expresii: Te rog, adică pot?, Mulţumesc! şi Îmi pare rău. […] Să nu terminaţi niciodată ziua fără a face pace! Niciodată, niciodată, niciodată!” (întâlnirea cu logodnicii, 14 februarie 2014)
