Eradicarea sclaviei moderne şi a traficului de persoane
19.03.2014, Vatican (Catholica) - Luni dimineaţă a avut loc o conferinţă de presă în Vatican de prezentare a acordului „Global Freedom Network” între reprezentanţii marilor religii ale lumii pentru eradicarea formelor moderne de sclavie şi de trafic de persoane, în colaborare cu Fundaţia Walk Free. La conferinţa de presă au luat cuvântul Episcopul Marcelo Sanchez Sorondo, cancelar al Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale, în numele Sfântului Părinte; Mahmoud Azab, în numele Marelui Imam Al Azhar, din Egipt; rev. John Moxon, în numele Arhiepiscopului Justin Welby de Canterbury; şi Andrew Forrest, fondator al Fundaţiei Walk Free.
Obiectivul acordului este eradicarea sclaviei moderne şi a traficului de persoane în întreaga lume până în 2020; este un acord revoluţionar şi fără precedent în rândul reprezentanţilor religiilor majore. Declaraţia comună făcută de semnatari subliniază „capacitatea distructivă şi de violenţă a sclaviei moderne şi a traficului de fiinţe umane” şi solicită „acţiuni urgente din partea tuturor Bisericilor creştine şi a tuturor religiilor, la nivel mondial”. Conform declaraţiei comune, „sclavia modernă şi traficul de persoane sunt o crimă împotriva umanităţii. Exploatarea fizică, economică şi sexuală a bărbaţilor, femeilor şi copiilor condamnă 30 de milioane de persoane la dezumanizare şi la degradare. În fiecare zi în care continuăm să tolerăm această situaţie încălcăm umanitatea noastră comună şi ofensăm conştiinţele tuturor popoarelor.”
„Orice formă de indiferenţă faţă de victimele exploatării trebuie să înceteze. Îi invităm pe toţi credincioşii şi pe liderii lor, toate guvernele şi persoanele de bunăvoinţă să adere la mişcarea împotriva sclaviei moderne şi a traficului de fiinţe umane şi să susţină Global Freedom Network. Numai realizând, în toată lumea, idealurile credinţei şi valorile umane împărtăşite putem conduce puterea spirituală, efortul unit şi ideea de eliberare ca să dezrădăcineze definitiv sclavia modernă şi traficul de fiinţe umane din lumea noastră. Răul este operă a omului şi poate fi combătut de o voinţă inspirată de credinţă şi de angajarea umană.”
Se precizează că „se vor folosi doar instrumentele credinţei: rugăciunea, postul şi caritatea. Va fi o zi de rugăciune pentru victime şi pentru libertatea lor. Toţi credincioşii şi oamenii de bunăvoinţă vor fi invitaţi să mediteze şi să acţioneze. Vor fi constituite reţele de rugăciune specifice în toate părţile lumii.” Declaraţia cere de asemenea: „toate confesiunile religioase să vegheze pentru ca lanţurile lor de aprovizionare şi investiţii să excludă forme de sclavii moderne şi să adopte măsuri corective, dacă este necesar; toate confesiunile religioase să mobilizeze respectivele secţiuni de tineret pentru a susţine proiecte destinate să dezrădăcineze sclavia modernă”.
