Un prim curs de formare pentru lectori
01.04.2014, Traian (Catholica) - În perioada 28-30 martie 2014, la Casa de Reculegere Traian din comuna Săbăoani, jud. Neamţ, s-a desfăşurat primul curs de formare pentru cei care şi-au oferit disponibilitatea de a citi lecturile în cadrul liturgiei. Această formare a fost destinată tuturor celor care doresc să participe la proclamarea cuvântului lui Dumnezeu. La aceste cursuri, au participat credincioşi de mai toate vârstele, bărbaţi şi femei, tineri şi tinere din următoarele parohii: Săbăoani „Înălţarea Sfintei Cruci”; Nicolae Bălcescu „Inima lui Isus”; Târgovişte; Roman „Fericitul Ieremia”; Roman „Sfânta Tereza”; Iaşi „Sfântul Anton de Padova”; Traian – Neamţ; Huşi – Corni; Moineşti; Piatra Neamţ „Sfânta Tereza”, Iaşi „Sfânta Tereza”; Oţeleni; Iugani; Floreşti; Satu Nou, la care s-au adăugat apoi doi tineri din Gherăeşti: în total, 52 de persoane.
În cadrul acestei formări, au fost prezentate câteva cursuri cu teme interesante susţinute pe rând de pr. Daniel Iacobuţ, cu titlul „Identitatea liturgică a lectorului”; apoi pr. Iulian Fărăoanu a discutat despre „Aprofundarea citirii Cuvântului lui Dumnezeu în Biserică”. Pr. Corneliu Berea a vorbit despre „Citirea Scripturii în viaţa de zi cu zi”, iar pr. Eduard Pătraşcu a explicat „De ce trebuie să citim Biblia pentru noi dar şi pentru alţii”. Temele propuse de aceşti preoţi au susţinut necesitatea formării unui lector ca urmare a importanţei slujirii acestuia în folosul lui Dumnezeu şi a cuvântului său, dar şi al comunităţii. Această slujire presupune o temeinică pregătire tehnică, dar şi spirituală a celui care cu iubire şi umilinţă îşi oferă vocea sa ca instrument pentru proclamarea cuvântului lui Dumnezeu. Cursurile au oferit ocazia de aprofundare a Sfintei Scripturi, mergând pe ideea că nimeni nu poate să facă cunoscut cuvântul Domnului dacă nu deţine o imagine clară a structurii textului şi o înţelegere corectă a Cărţii Sfinte. De aceea, o inimă deschisă, plină de iubire şi de umilinţă faţă de Domnul care ne vorbeşte împiedică o lectură superficială, grăbită, rece şi amorfă, privată de conţinut viu.
Un rol important l-a avut şi seminarul coordonat de actriţa Mihaela Murafa şi regizorul Ioan Coşa de la Teatrul din Clopotniţă din Bacău, seminar bazat pe exerciţii de dicţie şi respiraţie necesare citirii în public a unui text biblic. Tot ei au dat si multe alte detalii „banale” care condiţionează uneori foarte mult citirea. Într-una din zile, ne-a vizitat PS Estanislau Marques Chindekasse, SVD, episcop de Dundo, în Angola (Africa), care ne-a povestit, într-o scurtă relatare, situaţia grea a creştinilor din ţinuturile pe care le păstoreşte. Lipsa vocaţiilor la preoţie face ca unele triburi să aştepte luni de zile ca un preot să ajungă în zona lor pentru celebrarea sfintei Liturghii. Setea oamenilor pentru cuvântul lui Dumnezeu a înregistrat o creştere a numărului de creştini, astfel încât un preot catolic să fie nevoit să slujească la circa 33.000 de credincioşi. Partea spirituală a întâlnirii a culminat cu o cateheză de tip lectio divina având ca titlu „Un orb întâlneşte lumina”, temă inspirată din evanghelia duminicii a IV-a din Postul Mare (anul A). Programul fiecărei zile a avut rezervat un timp special pentru spovezi şi Liturghie.
Materialele prezentate au fost primite cu multă deschidere şi interes de persoanele prezente, însetate de cunoaşterea cât mai profundă a cuvântului lui Dumnezeu, motiv pentru care concluziile trase au condus la idea continuării acestui tip de formare, pe de o parte, pentru o mai bună aprofundare a Cuvântului Scripturii, şi, pe de altă parte, pentru o proclamare cât mai exactă şi corectă a Sfintei Scripturi. Participanţii au sugerat campusuri de vară formative liturgico-biblice, pe cât posibil pe categorii de vârstă, în care pe lângă un fundal teoretic să se introducă şi exerciţii practice de citire a unui text biblic evidenţiind necesitatea de a citi ideile, nu cuvintele. Mulţumim organizatorilor şi gazdelor pentru atmosfera plăcută care ne-a permis să ne bucurăm de momentele frumoase din cadrul conferinţelor şi a celorlalte momente. (Marilena Bartic pentru Ercis.ro)



