Înmormântarea servei lui Dumnezeu Alice Crihălmeanu
08.04.2014, Cluj (Catholica) - Vineri, 4 aprilie 2014, a trecut la Domnul Alice Crihălmeanu, la vârsta de 79 de ani, mama Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a lui Muşat şi a sorei Letiţia din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului. Ceremonia de înmormântare a avut loc luni, 7 aprilie, în biserica „Sf. Fecioară Maria”, din cartierul Grigorescu, din Cluj-Napoca, parohie din care făcea parte „mama Alice”, cum era cunoscută. La momentele de rugăciune şi comuniune au participat PF Lucian Cardinal Mureşan, Întâistătătorul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică; IPS Andrei Andreicuţ, Mitropolit Ortodox al Clujului, Maramureşului şi Sălajului; PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj; PS Claudiu Pop, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore; PS Mihai Frăţilă, Episcop vicar de Bucureşti. Pr. Fechet Alois împreună cu credincioşi din Iaşi, au adus mesajul de condoleanţe al PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi şi PS Aurel Percă, Episcop auxiliar.
Au venit să-şi ofere omagiul pentru un suflet nobil peste 100 de preoţi, majoritatea din Eparhia de Cluj-Gherla, dar şi din celelalte Eparhii şi Dieceze din ţară, sau de peste hotare, precum Don Luciano din Dieceza de Milano, Italia. Au fost de faţă, de asemenea, un mare număr de călugări şi călugăriţe din Ordinele şi Congregaţiile de viaţă consacrată, superiori şi superioare locali şi provinciali – Maica Paula CMD, Maica Valentina, OSBM, pr. Laurian Daboc OSBM, pr. Henryk Urban SJ, studenţi teologi, autorităţi locale şi centrale, personalităţi din lumea medicală, universitară şi culturală, sute de persoane care au cunoscut-o şi apreciat-o pe cea a cărei dorinţă de a face bine nu avea limite.
Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop, Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore a dat citire mesajului de condoleanţe al Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, care, o prezintă ca pe „o mamă adevărată, care, pe urmele Maicii Sfinte, pe toate le-a păzit în inima ei. O mamă care a ştiut să fie ascultătoare la şoaptele Domnului. O mamă care a ştiut să spere şi să iubească. O mamă din ale cărei rugăciuni tainice au înflorit în familia ei chemări la urmarea Domnului pe calea preoţiei şi a arhieriei, dar şi la viaţa consacrată, chemări dăruite Domnului cu o inimă neîmpărţită, pe care ea, primindu-le, a ştiut să spună precum Fecioara Sfântă, «fie mie după Cuvântul Tău». Rugăciunile tale, mamă Alice, să însoţească mereu Biserica şi pe noi toţi.”
A urmat la cuvânt IPS Andrei Andreicuţ, care s-a adresat în mod special Preasfinţiei Sale Florentin şi familiei sale. A vorbit despre „rolul mare al mamei Alice în treptele urcării spre slujirea lui Dumnezeu”, şi-a exprimat convingerea că „izvorul preocupărilor spirituale este mama – cum subliniază Sfântul Apostol Petru, dar şi Sfântul Apostol Pavel”. Din Dieceza Romano-Catolică de Iaşi, a sosit pr. Fechet Alois şi un grup de preoţi, persoane consacrate şi laici, trecând munţii pentru a participa la ceremonia de înmormântare, pentru a mărturisi că „mama Preasfinţiei Sale Florentin este cunoscută în Moldova”, unde, locuind pentru o vreme, a ajutat mulţi bolnavi. Ei au adus mesajul de condoleanţe al PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi şi PS Aurel Percă, Episcop auxiliar, care, din Sanctuarul marian din Czestochowa se roagă pentru sufletul mamei Alice.
Trupul neînsufleţit al mamei Episcopului de Cluj-Gherla a fost dus şi înhumat în cimitirul din cartierul Mănăştur. Toate cele rânduite fiind de acum împlinite, aşa cum înălţătoarea cântare a Surorilor CMD a însoţit momentele de veghe şi bun-rămas, din timpul celebrărilor de la Mănăstire, şi, împreună cu studenţii teologi, în biserica din cartierul Grigorescu şi apoi, la locul înhumării, la fel, nădăjduim că sufletul mamei Alice a fost primit în gloria şi lumina cerească în mijlocul cântărilor îngereşti, spre a-l întâlni pe Cel căruia i-a dedicat întreaga existenţă, Mântuitorul nostru, Domnul Isus Cristos, cel Înviat şi dătător de viaţă. (fragmente din materialul apărut pe situl Eparhiei de Cluj-Gherla)




Sunt încredințat că sufletul mamei Alice a ajuns în Cer cu Domnul Isus Cristos. Credința ei în bunul Mântuitor și faptele ei făcute în dragostea harului ce i s-a dat o vor urma în veșnicie. Domnul să aducă mângâiere PS Florentin.
Cu prețuire și recunoștință Pr. Marian Ștefănescu din Reșița