Evanghelii de buzunar pentru deţinuţi, de la Papa
15.04.2014, Vatican (Catholica) - Mâine, în Miercurea Mare, deţinuţii din închisoarea „Regina Coeli” din Roma vor primi, ca dar de Paşti din partea Papei, 1.200 de exemplare din Evanghelia de buzunar. Este acelaşi volum, care conţine şi Faptele Apostolilor, ce a fost oferit celor ce pe 6 aprilie au participat la rugăciunea „Îngerul Domnului”, în Piaţa San Pietro, precum şi credincioşilor ce au participat la Liturghia cu Papa din aceeaşi după-masă din biserica Sf. Grigore cel Mare din Roma.
Arhiepiscopul Konrad Krajewski, elemosinierul Sanctităţii Sale, va fi responsabil cu distribuirea Evangheliilor în cadrul vizitei sale la închisoarea amintită. De Paşti celulele închisorii vor fi binecuvântate, iar în fiecare zi din Săptămâna Mare deţinuţii se roagă Calea Crucii. În Joia Mare, informează buletinul de ştiri al Sfântului Scaun în ediţia de astăzi, Arhiepiscopul Krajewski va celebra Liturghia Cinei Domnului la „Isola dell’Amore Fraterno”, o asociaţie de voluntari fondată în anul 1996, care lucrează pentru a oferi măsură de prevenire, solidaritate şi asistenţă condamnaţilor, foştilor condamnaţi şi celor marginalizaţi social sau înstrăinaţi de familiile lor.
Închisoarea „Regina Coeli”, informează Radio Vatican, a fost construită la sfârşitul secolului XIX (1881-1884) în edificiile a două foste mănăstiri. Aceasta este o închisoare de tranzit şi sunt aduse aici toate persoanele arestate în teritoriul competenţei Curţii de apel Roma. Anual tranzitează acest punct de detenţie 5.000 de persoane, rămânând aici până la procesul de primul grad. De pastoraţia închisorii se ocupă provincia romană a Fraţilor Minori Conventuali care este ajutată de mai mulţi preoţi voluntari de naţionalităţi diferite, precum şi de voluntari neo-catecumenali.
