Profesorii de la Seminarul diecezan din Iaşi în vizită la Seminarul franciscan din Roman
12.05.2014, Roman (Catholica) - Sâmbătă, 3 mai 2014, a avut loc la Roman întâlnirea anuală a profesorilor şi formatorilor celor două Institute Teologice existente pe teritoriul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. Întâlnirea a debutat la 10.30 cu celebrarea Sfintei Liturghii în capela Mănăstirii surorilor clarise de clauzură, Sfânta Maria a Îngerilor, prezidată de pr. Viorel Ababei, asistent spiritual la Institutul Teologic Romano Catolic din Iaşi, aflăm de pe Ercis.ro. În cadrul predicii, pr. Claudiu Dumea a subliniat câteva aspecte din viaţa şi misiunea celor doi Apostoli, Filip şi Iacob cel Mic, pe care Biserica i-a sărbătorit în acea zi.
După aceea părintele a scos în evidenţă rolul profesorilor şi formatorilor din Seminariile majore: deoarece formarea seminariştilor depinde şi de organizarea înţeleaptă dar şi, mai ales, de competenţa educatorilor, superiorii şi profesorii de seminar trebuie aleşi dintre cei mai buni oameni şi pregătiţi cu grijă printr-o învăţătură temeinică, prin experienţă pastorală corespunzătoare şi printr-o specială formare spirituală şi pedagogică, deoarece succesul formării seminariştilor depinde în mare măsură de felul lor de a gândi şi de a acţiona sub conducerea rectorului.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, superioara mănăstirii clariselor a prezentat profesorilor istoricul mănăstirii şi carisma care le este proprie în viaţa Ordinului al II-lea al Sfântului Francisc de Assisi şi a Bisericii locale. După Liturghie, profesorii Seminarului de la Iaşi au vizitat Seminarul din Roman şi apoi s-au îndreptat spre Conventul Sfântul Anton de Padova, unde au luat contact cu activitatea pe care fraţii o desfăşoară în cadrul Centrului social. Cadrul natural al acestui convent le-a oferit prilejul unui moment de destindere şi de comuniune fraternă.
