Protest contra folosirii numelui oraşului Bucureşti pentru manifestările „minorităţilor sexuale”
06.06.2014, Bucureşti (Catholica) - Spre 30 de asociaţii şi fundaţii, în general creştine, dar nu numai, au semnat o scrisoare deschisă de protest adresată primarului general al Bucureştiului, Sorin Oprescu. Cităm dintre semnatari Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, Asociaţia Dascălilor din România, Asociaţia Părinţilor pentru o Educaţie Sănătoasă, Asociaţia PRO VITA – filiala Bucureşti… Aceştia protestează împotriva „uzurpării numelui capitalei Românei, Bucureşti”.
Scrisoarea doreşte să răspundă la o schimbare: „Faţă de anii trecuţi, când cei în cauză îşi organizau manifestările sub denumirea onestă de ‘Gay Fest’ (adică festivalul homosexualilor), anul acesta vom avea un ‘Bucharest Pride’! Adică, în opinia organizatorilor, un soi de festival al mândriei bucureştene! Ca locuitori ai Bucureştiului şi cetăţeni ai României, vă asigurăm că nu ne simţim deloc mândri de astfel de asociere. Desigur, nu avem nimic împotriva exercitării dreptului la viaţă privată al nimănui; nu găsim însă nimic ‘privat’ în a implica numele celui mai mare oraş al ţării într-un astfel de eveniment.”
Semnatarii amintesc că „pe stema municipiului Bucureşti figurează icoana unui sfânt al Bisericii Ortodoxe – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, care este şi patronul spiritual al acestui oraş. […] Românii, ca oricare alt popor din Europa sau din lume, nu sunt definiţi prin comportamentul lor sexual, ci prin setul de valori la care aderă. Ceea ce se promovează prin manifestări de tipul ‘Bucharest Pride’ este incompatibil nu doar cu valorile creştinismului majoritar în România, ci şi cu ale bunului simţ minimal – însuşire ce lipseşte cu desăvârşire agenţilor de lobby homosexual.”
„De aceea, în numele tuturor cetăţenilor creştini, vă adresăm îndemnul de a vă delimita public de această asociere. Luaţi, vă rugăm, domnule Primar General, o poziţie clară împotriva încercării ‘minorităţilor sexuale’ de a induce în rândul cetăţenilor majoritari ideea că ‘Bucharest Pride’ este o manifestare a tuturor bucureştenilor.”

Cam slabe actiuni de contracarare a obscenitatilor publice… Vad ca cultele crestine sunt excesiv de timide…
Copiii nu au nevoie de asa circ murdar! Treaba lor ce fac acasa. De cand preferintele sexuale se arata copiilor?
Bucuresti, capitala Romaniei, este si un oras foarte incercat de seisme care ne ameninta intruna… in continuare… In loc sa ne rugam pentru capitala noastra, noi cautam sa-L suparam si mai mult pe Dumnezeu cu un pacat de care nici macar nu este vinovata covarsitoarea majoritate a romanilor… Romanul este in general un om credincios!
Ar fi o adevarata rusine ca sa se accepte oficial folosirea numelui capitalei noastre in scopul popularizarii dezmatului sexual!!!
Acum, cand omenirea si nu mai putin Romania, se zbate in atatea grave neputinte stringente pentru VIATA, este cel putin ridicol sa existe preocuparea aceasta insistenta pentru extravagante sexuale…
Sa speram ca Romania va da dovada si de data aceasta de intelepciunea atat de necesara momentului actual…