Construirea unei noi catedrale în Norvegia
06.06.2014, Trondheim (Catholica) - Biserica Catolică din Norvegia înregistrează o creştere a numărului de credincioşi, ceea ce a condus la planuri pentru a construi o catedrală mai mare în oraşul nordic Trondheim. Noua catedrală, care se aşteaptă să fie terminată în 2015, va costa 80 milioane de coroane norvegiene (10 milioane euro), a relatat L’Osservatore Romano în data de 2 iunie 2014. Actuala catedrală din oraş, dedicată Sf. Olav, este prea mică pentru numărul mare de vizitatori şi prea dificil de renovat. Va fi aşadar demolată pentru a permite construirea unei noi biserici cu o capacitate adecvată.
În Catedrala Sf. Olav au venit un număr tot mai mare de pelerini catolici şi protestanţi din Norvegia şi restul Scandinaviei de când Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat oraşul în iunie 1989. Acea vizită a dat un considerabil impuls bisericii, făcând-o un centru ecumenic. A contribuit de asemenea la creşterea implicării Bisericii Catolice în evenimentele ecumenice din centrul Norvegiei. Astăzi, Biserica din Norvegia are membri din peste 70 de naţionalităţi diferite de pe toate continentele. În jur de 10.000 de catolici sunt înscrişi în Dieceza de Trondheim, în timp ce numărul total de catolici din ţară se ridică la un total de aproximativ 150.000.
Analizând dacă să renoveze sau nu catedrala, Dieceza a ţinut cont de faptul că, finisată în 1973, clădirea a avut întotdeauna probleme precum izolaţia slabă şi rugina care a afectat structurile de oţel. Din aceste motive, parohul catedralei, pr. Egil Mogstad, a declarat că este „timpul să începem munca grea de a construi o catedrală nouă, cu mărimea, funcţionalitatea şi arhitectura corespunzătoare în oraşul nostru”. El se aşteaptă la provocări, dar crede că pot fi depăşite. De exemplu, a precizat că parohia foloseşte capela sa temporară pentru celebrarea Liturghiei duminicale şi, pentru evenimentele mai ample, pot închiria o biserică mai mare. A mai subliniat sprijinul pe care l-au primit de la voluntari şi a menţionat contribuţiile mai multor Dieceze din Germania.
