Papa Francisc: Identitatea creştină se împlineşte prin învierea noastră
20.09.2014, Vatican (Catholica) - Itinerariul creştinului se împlineşte la învierea noastră, prin care Duhul Sfânt ne va transforma ca să fim pentru totdeauna cu Domnul, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată vineri dimineaţă în capela Casei Sf. Marta din Vatican. Comentând în mare parte prima lectură biblică a Sfintei Liturghii, luată din prima Scrisoare a Sfântului Apostol Paul către Corinteni (1Corinteni 15,12-20), Pontiful a remarcat dificultatea creştinilor de a crede că trupul lor va fi transformat după moarte, citim pe situl Radio Vatican. Adresându-se primei comunităţi creştine din Corint, Apostolul neamurilor introduce în scrisoarea sa o „rectificare dificilă”, este rectificarea Învierii. Creştinii din Corint credeau desigur că Isus Cristos a înviat din morţi şi că ne ajută din ceruri, dar nu era clar pentru ei că „şi noi vom învia”.
În dimineaţa Învierii Domnului, a continuat Papa la predică, chiar şi Sfântul Petru a mers în grabă la mormânt crezând că trupul lui Isus a fost furat. La fel şi Maria Magdalena. Nu era uşor pentru ei să creadă într-o „înviere reală”, nu reuşeau să înţeleagă „trecerea noastră de la moarte la viaţă” prin înviere. În cele din urmă, ucenicii au acceptat învierea lui Isus pentru că l-au văzut, dar învierea creştinilor nu era înţeleasă în acelaşi fel. Iar când Sfântul Paul a mers la Atena şi acolo a început să vorbească despre învierea lui Cristos, filosofii greci s-au înfricoşat: „Învierea creştinilor este un scandal, nu o pot înţelege. De aceea, Apostolul Paul face acest raţionament foarte clar: ‘Dacă Cristos a înviat, cum pot spune unii dintre voi că nu există înviere din morţi? Dacă Cristos a înviat, şi cei care au murit vor învia’. Există o anumită împotrivire la transformare, împotrivire la gândul că Duhul Sfânt, pe care l-am primit la Botez, ne va transforma până la sfârşit, până la înviere.”
„Când noi vorbim despre aceste realităţi, obişnuim să spunem: ‘Vreau să merg în cer, nu vreau să merg în iad’ şi ne oprim aici. Nimeni nu spune: ‘Eu voi învia asemenea lui Cristos’. Şi pentru noi e greu să înţelegem învierea”. „Este mai uşor să ne gândim la un fel de panteism cosmic”, a remarcat Pontiful, şi aceasta pentru că „există împotrivirea la a fi transformaţi, căci acesta este cuvântul folosit de Sfântul Paul: ‘vom fi schimbaţi, transformaţi, trupul nostru va fi transformat’. Când cineva trebuie să fie supus unei operaţii chirurgicale, îi este teamă pentru că ori îi vor scoate ceva ori îi vor adăuga ceva. În orice caz, va suferi o schimbare, pentru a spune astfel.”
Prin înviere, toţi vom fi transformaţi: „Acesta este viitorul care ne aşteaptă şi acesta este faptul care ne face să arătăm atâta împotrivire, împotrivire la transformarea trupului nostru. În acelaşi timp, aceasta înseamnă şi împotrivire la identitatea creştină. Mai mult, poate nu ne temem la fel de mult de apocalipsă, de Cel Rău, de Anticristul care trebuie să vină mai întâi; poate nu ne temem la fel de mult de glasul îngerului sau de sunetul trâmbiţei, deşi acestea prevestesc biruinţa Domnului. Dar ne temem de învierea noastră. Noi toţi vom fi transformaţi. Acea transformare va fi sfârşitul parcursului nostru creştin”.
Ispita de a nu crede în învierea morţilor a venit încă din primele zile ale Bisericii. Şi când Apostolul Paul a trebuit să vorbească despre înviere celor din Tesalonic, „pentru a-i încuraja, la sfârşit spune una dintre frazele cele mai pline de speranţă care se află în Noul Testament: ‘La sfârşit, vom fi cu El, vom fi cu Domnul’. Iată, aşadar, care este identitatea creştină: a fi cu Domnul, acum, cu trupul nostru şi cu sufletul nostru. Noi vom învia ca să fim cu Domnul, iar învierea începe aici, ca discipoli, dacă noi stăm cu Domnul, dacă noi umblăm cu Domnul”. Aceasta „este calea către înviere. Şi dacă noi ne-am obişnuit să stăm cu Domnul, atunci această teamă de transformarea trupului nostru se îndepărtează”.
„Învierea din morţi va fi ca o trezire din somn. Dreptul Iov ne spune: ‘Eu însumi îl voi vedea, eu cu ochii mei’. Nu în mod spiritual, ci cu trupul meu, cu ochii mei transformaţi. Identitatea creştină nu se încheie printr-o biruinţă vremelnică, nu se încheie cu o frumoasă misiune. Identitatea creştină se împlineşte prin învierea trupurilor noastre, prin învierea noastră”. „Acolo este momentul final, ca să ne îndestulăm cu chipul Domnului. Identitatea creştină este o cale, e un drum pe care stăm cu Domnul, ca cei doi discipoli (de la Emaus) care au stat cu Domnul o seară întreagă. Întreaga noastră viaţă este chemată să stea cu Domnul ca la sfârşit, după glasul arhanghelului şi sunetul trâmbiţei, să rămânem, să fim cu Domnul”.
