Papa Francisc: Să ne ferim de vanitate, ne îndepărtează de adevăr
25.09.2014, Vatican (Catholica) - Să ne ferim de vanitate, ne îndepărtează de adevăr şi ne face să trăim ca într-o bulă de săpun, a spus Papa Francisc, în predica la Sfânta Liturghie celebrată joi, 25 septembrie 2014, dimineaţă, în capela de la Casa Sf. Marta. Pornind de la prima lectură biblică proclamată joi în ritul roman sau latin, luată din Cartea lui Qohelet (1,2-11), Sfântul Părinte a spus că un creştin, chiar şi când face binele, trebuie să respingă ispita de a apărea, de a se face văzut. „Dacă nu ai nimic consistent, vei trece ca toate celelalte lucruri”, a remarcat Pontiful, care a subliniat pericolul vanităţii, al deşertăciunii, citim pe situl Radio Vatican.
Această ispită se apropie şi de creştini, de oamenii care au credinţă. Isus îşi îndreaptă de multe ori reproşul său către cei care se laudă pe sine. Cărturarilor din vremea Lui, Isus le spunea să nu se roage prin pieţe, cu haine luxoase, asemenea unor principi. Dimpotrivă, când te rogi, roagă-te în aşa fel încât să nu fii văzut de oameni, ci pe ascuns, mergi în camera ta. Aceeaşi atitudine, a observat Papa Francisc, Isus o cere şi când e vorba de ajutorul oferit celor săraci: „Să nu trâmbiţezi înaintea ta, fă-o cu discreţie! Tatăl din ceruri vede şi aceasta este îndeajuns”.
„Unul plin de vanitate spune: ‘Eu dau acest cec pentru lucrările Bisericii’, şi arată cecul. Apoi, pe de altă parte, înşeală Biserica. Aceasta face unul vanitos: trăieşte ca să fie văzut. ‘Când posteşti – spune Domnul acestor oameni – să nu te prezinţi cu o faţă tristă astfel încât toţi să-şi dea seama că tu posteşti’. Nu, posteşte cu bucurie, fă pocăinţă cu bucurie, în aşa fel încât nimeni să nu-şi dea seama. Dar vanitatea te face să trăieşti ca să apari, să trăieşti ca să te vadă ceilalţi. Creştinii care trăiesc în acest fel, ca să apară, din vanitate, sunt asemenea unor păuni, se împăunează.”
„Sunt unii care spun: ‘Eu sunt creştin, sunt rudă cu cutare preot, cu cutare călugăriţă sau Episcop, familia mea este o familie creştină’. Se laudă. Dar”, s-a întrebat Pontiful, „cum trăieşti relaţia ta cu Dumnezeu? Cum te rogi? Cum merge viaţa ta în privinţa faptelor de milostenie? Mergi să faci o vizită celor bolnavi? Realitatea!” De aceea Isus „ne spune că trebuie să construim casa noastră, adică viaţa noastră creştină, pe stâncă, pe adevăr”. În schimb, a reluat Papa, „cei vanitoşi îşi construiesc casa pe nisip iar casa aceea cade, se prăbuşeşte pentru că nu are capacitatea de a se împotrivi la ispite”.
„Câţi creştini trăiesc pentru a apărea! Viaţa lor pare o bulă de săpun. E frumoasă bula de săpun. Are toate culorile. Dar durează o secundă. Şi apoi? Şi când vedem unele monumente funerare, ne gândim că este multă vanitate în ele pentru că adevărul înseamnă întoarcerea omului în pământul gol, cum spunea Slujitorul lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea. Ne aşteaptă pământul gol, acesta este adevărul nostru de pe urmă. Între timp, mă laud sau fac ceva? Fac binele? Îl caut pe Dumnezeu? Mă rog? Realităţi consistente. Vanitatea este mincinoasă, are fantezie, se înşală pe sine, îl înşală pe cel vanitos, pentru că se preface că este, şi în cele din urmă individul chiar crede că este ceea ce pare. Sărmanul!”
Aceasta i s-a întâmplat lui Irod Tetrarhul care, după cum se citeşte în Evanghelia zilei (Luca 9,7-9), se întreba cu insistenţă cu privire la identitatea lui Isus. „Vanitatea seamănă o nelinişte rea, răpeşte pacea. Este ca acele persoane care se machiază prea mult şi apoi se tem că le prinde ploaia şi tot machiajul cade”. „Vanitatea nu ne lasă în pace, numai adevărul ne aduce pacea”. Sfântul Părinte a subliniat că singura stâncă pe care putem construi viaţa noastră este Isus. „Să ne gândim la propunerea diavolului care l-a ispitit pe Isus cu vanitatea spunându-i: ‘Vino cu mine, să ne urcăm pe templu, să facem spectacol: Tu te arunci şi toţi vor crede în Tine’. Diavolul îi prezentase lui Isus ‘vanitatea într-un vas’.”
Vanitatea este „o boală spirituală foarte gravă”: „Sfinţii Părinţi din pustiul Egiptului spuneau că vanitatea este o ispită împotriva căreia trebuie să luptăm toată viaţa pentru că se întoarce mereu ca să ne ia adevărul. Şi pentru a înţelege această realitate spuneau: este ca o ceapă, pe care o iei în mâini şi începi să o desfaci: desfaci vanitatea astăzi, o desfaci mâine şi toată viaţa, dacă vrei să o învingi. Şi la sfârşit eşti mulţumit: ai îndepărtat vanitatea, ai desfăcut ceapa. Dar îţi rămâne mirosul pe mâini. Să cerem Domnului harul de a nu fi vanitoşi, de a fi adevăraţi, cu adevărul realităţii şi al Evangheliei”.
