Papa Francisc: Tânguirea ca rugăciune autentică în contrast cu lamentările fără motiv
30.09.2014, Vatican (Catholica) - În momentele de deznădejde, şi tânguirea devine rugăciune, dar să ne ferim de „lamentările teatrale”, a subliniat Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată marţi, 30 septembrie 2014, dimineaţă, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Inspirându-se din Cartea lui Iov, Pontiful i-a amintit pe cei care trăiesc „mari tragedii”, precum creştinii alungaţi din propriile case, pentru credinţa lor. Fragmentul ni-l prezintă pe Iov blestemând ziua în care s-a născut, după ce, fiind pus la încercare, pierde întreaga familie şi toate bunurile, îşi pierde sănătatea şi tot corpul îi devine o rană oribilă. În acel moment, a explicat Papa, ia sfârşit răbdarea sa şi spune acele lucruri grele, citim pe situl Radio Vatican.
Iov, fiind un om al adevărului, când a ajuns să-şi verse năduful a spus ceea ce gândea în acel moment, aşa cum a făcut şi profetul Ieremia, care – la fel ca şi Iov – a blestemat ziua în care s-a născut. „Însă acest om blestemă într-adevăr?”, a întrebat Pontiful, referindu-se la teribila condiţie de singurătate în care se afla Iov. „Isus când strigă ‘Tată, pentru ce m-ai părăsit’, blestemă? Am auzit de multe ori persoane care, trăind situaţii dificile, dureroase, suferind o mare pierdere şi simţindu-se singure şi părăsite, vin să se plângă şi pun întrebarea: ‘De ce? De ce?’, părând că se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Acestor persoane le spun: ‘Continuaţi să vă rugaţi în acest fel, căci şi lamentaţia este o rugăciune’, aşa cum erau o rugăciune cuvintele ‘Pentru ce m-ai părăsit?’ adresate Tatălui.”
Pontiful a explicat că, asemenea rugăciunii lui Iov, există şi modul de a ne ruga prin realitatea pe care o trăim, adevărata rugăciune venind din inimă. O astfel de rugăciune este şi cea din momentele întunecate ale vieţii, când simţim că nu mai există speranţă, când avem impresia că nu se vede orizontul. „În zilele noastre există multă, multă lume în situaţia lui Iov. Mulţi oameni buni, asemenea lui Iov, nu înţeleg de ce le este dat să trăiască ceea ce li se întâmplă. Numeroase persoane, fraţi şi surori, şi-au pierdut speranţa. Să ne gândim la tragedii, la marile tragedii, de exemplu la fraţii noştri creştini care, doar pentru că-şi trăiesc credinţa, sunt alungaţi din propriile case, ajungând să rămână fără nimic, persoane care se întreabă ‘De ce mi se întâmplă acest lucru, căci eu cred în Tine? Este oare o pacoste credinţa în Tine, Doamne?”
Sfântul Părinte ne-a îndemnat să ne îndreptăm gândul spre cei care suferă cu adevărat, spre atâtea persoane bolnave, singure… Pentru ei dar şi pentru fiecare dintre noi – în momentele de obscuritate – Biserica se roagă, ia asupra sa această durere şi se roagă. Papa nu a fost blând cu un comportament care ne dă târcoale de multe ori, când avem vreo suferinţă. Făcând o comparaţie cu cei care trăiesc chinuri adevărate, Pontiful s-a referit la persoanele care se revoltă împotriva lui Dumnezeu când au sufletul puţin întunecat şi care, simţindu-se martire, încetează să se mai roage şi să mai meargă la Sfânta Liturghie… Indicând două comportamente necesare pentru înfruntarea situaţiilor de deznădejde: pregătirea sufletului pentru astfel de momente şi rugăciunea pentru toţi cei care suferă chinuri cumplite, fără posibilitatea de a întrevedea vreo speranţă, Papa ne îndeamnă să evităm lamentările teatrale, fără motive reale.
