A XI-a ediţie a Întâlnirii Eparhiale a Tineretului în Eparhia de Cluj-Gherla
19.10.2014, Cluj (Catholica) - În data de 11 octombrie 2014, parohia Sf. Nicolae, din Floreşti, din protopopiatul Cluj II, a găzduit cea de-a XI-a ediţie a Întâlnirii Eparhiale a Tineretului din Eparhia de Cluj-Gherla, organizată de Departamentul pentru Tineret al Episcopiei de Cluj-Gherla în parteneriat cu Asociaţia Tineretului Român-Unit ASTRU Cluj. La această întâlnire au luat parte tineri din întreaga Eparhie, în număr de 185 participanţi, însoţiţi de preoţi şi persoane consacrate, şi 25 de animatori. Înainte de programul propriu-zis, tinerii au avut posibilitatea să se spovedească şi să repete cântecele pentru momentul cuminecării. Sfânta Liturghie a început la ora 11, oficiată de PS Florentin Crihălmeanu, în cadrul căreia a avut loc şi sfinţirea unui nou diacon al Eparhiei, citim în relatarea de pe Cluj.ASTRU.ro.
Prânzul s-a luat din pachetele proprii, iar la ora 14 tinerii s-au reunit pentru momentul catehezei ţinute de pr. Călin Bot, rectorul Seminarului Teologic Eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”. Cateheza a plecat de la tema anului, „Fericiţi cei săraci cu Spiritul, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,3). Părintele a subliniat frumuseţea şi perfecţiunea creaţiei lui Dumnezeu, insistând pe faptul că toate au fost create pentru om, cu scopul de a-l face fericit. În acelaşi timp a căutat să facă diferenţa dintre veselie, euforie, fericire şi beatitudine, subliniind că expresia cea mai potrivită pentru a desemna fericirea dată de Dumnezeu este beatitudinea, care exprimă acea stare de satisfacţie interioară, de bucurie şi de pace în Domnul. Părintele a mai subliniat faptul că a fi „sărac cu spiritul” nu înseamnă a fi lipsit de inteligenţă sau mai redus intelectual, după expresia din popor, ci a avea mereu nevoie de Dumnezeu, mereu însetat de acţiunea Lui în viaţa ta. A mai insistat şi pe ceea ce înseamnă „Împărăţia Cerurilor”, plecând de la explicaţia ei din Sfânta Scriptură.
După cateheză, tinerii au fost împărţiţi pe grupuri, împărtăşind experienţele proprii şi răspunzând la întrebările lăsate de pr. Călin Bot: „Vi s-a întâmplat vreodată ca întâlnirea cu o idee din Sfânta Scriptură să fie pentru voi o lumină şi să vă schimbe opinia, convingerea cu privire la ceva anume? Definiţi ce este fericirea pentru voi. Care este diferenţa dintre veselie, euforie, fericire, beatitudine? Ce înţelegeţi prin expresia biblică ‘Împărăţia cerurilor’?” În continuarea programului au avut loc atelierele ţinute de tineri din ASTRU Cluj.
Dintre temele acestor ateliere amintim: „Nu sta de-o parte! Participă! Implică-te! Dăruieşte!” (Raluca Fernea), în cadrul căruia tinerii au încercat să descopere împreună de ce este important să se facă voluntariat precum şi care sunt beneficiile pe care tinerii le au la nivel personal; „Atelier de (auto)investigare a comportamentului altruist” (Raluca Szekely-Copîndean) – în care au căutat împreună răspunsul la întrebări precum: „Ce este comportamentul altruist şi cum se manifestă? Ce rol au emoţiile noastre în comportamentul altruist? Cum devenim altruişti?”; „Părerea ta contează!” (Mihai Floran) – Papa Francisc ne spune că „Viitorul cere astăzi opera de a reabilita politica, una din formele cele mai înalte ale carităţii”. Părerea noastră chiar contează? Cum ne pregătim pentru un vot responsabil?
Mihai Moruţan a condus atelierul „Comunicarea şi relaţiile adolescenţi-părinţi”, în care împreună au încercat să descopere secretele unei comunicări eficiente cu părinţi şi cum pot cultiva o relaţie cu ei bazată pe încredere deplină. Pornind de la cuvintele Papei Francisc: „Să aveţi curajul adevăratei fericiri!”, Daniel Iştoan i-a ajutat să răspundă, împreună cu Papa Francisc, la întrebări precum: „Ce este adevărata fericire? De ce să spunem NU culturii provizoriului, a superficialităţii şi a rebutului? De ce trebuie să ne asumăm responsabilităţi?”
Alte ateliere au fost: „Puterea rugăciunii” (Mihaela Sopon) – împreună au încercat să descopere ce se întâmplă cu viaţa lor atunci când rugăciunea lipseşte şi cum prezenţa ei poate da o întorsătură radicală vieţii lor; „Primul ajutor” (Crina Diugan) – în care tinerii au aflat care sunt paşii care trebuie urmaţi în a acorda primul ajutor; „Ateliere de creaţie” (Mihaela Simionaş şi Renata Taloş) – în care au modelat hârtia prin tehnica quilling şi au învăţat să confecţioneze rozarii; „La o discuţie cu noi înşine” (Natalia Ermicioi) – au învăţat cât este de importantă cunoaşterea de sine şi cum pot să-şi cultive „brandul” personal. În încheierea întâlnirii a fost lansată sigla INTC Cluj 2015, iar Crucea tineretului a fost predată din protopopiatul Cluj II către reprezentanţi ai protopopiatului Cluj I, pentru a găzdui Întâlnirea Eparhială a Tineretului de anul viitor.



