LC: Comorile tradiţiei orientale
29.02.2008, Roma (Catholica) - Numărul pe luna februarie al revistei Lumea Catholica a inclus şi un interviu cu Cardinalul Tomas Spidlik, binecunoscut specialist în tradiţiile răsăritene. Interviul a apărut în L`Osservatore Romano, fiind publicat în traducere mai întâi pe Ercis.ro. Reproducem în continuare începutul interviului, invitându-vă să îl citiţi în întregime în paginile revistei electronice.
– Ce diferenţă există în domeniul Postului între cei doi plămâni ai Bisericii Universale?
– O caracteristică a acestei diversităţi se recunoaşte deja în termenii cu care indicăm progresul spiritual. În Occident se foloseşte cuvântul convertire. Este acelaşi din grecescul metanoia? Să vedem. Convertire este traducerea literară a termenului biblic care indică o schimbare a drumului. O persoană a descoperit că acţiunea şi gândirea sa merg spre un scop greşit. Deci trebuie să schimbe, să se întoarcă înapoi. Traducând acest limbaj metaforic în termeni morali, rezultă vestitul avertisment: ingredere totus, mane solus, ex alius! Se povestesc exemple edificatoare ale unor sfinţi care au ieşit radical schimbaţi din exerciţii spirituale făcute cu suflet generos. Dar tocmai acest concept trezeşte îndoieli în persoanele ecleziastice care fac exerciţii spirituale în fiecare an: de câte ori trebuie să îmi schimb viaţa şi deciziile mele interioare? Dacă se face cu sinceritate, este suficient o dată pentru totdeauna. Nu se face în fiecare an o convertire totală, ci o anumită miniconvertire, legat de o anumită temă particulară.
– Şi termenul grec metanoia?
– Se poate înţelege diferit termenul metanoia. A doua parte a cuvântului semnifică modul de a gândi şi acesta creşte mai bine nu prin schimbare, ci înaintând în direcţia luată. Putem încerca să înţelegem ce înseamnă aceasta pornind de la observarea lucrurilor din jurul nostru. Primul pas este vederea ochilor. Este ştiinţa fizică (physika). Într-un al doilea pas aceleaşi lucruri pot fi privite cu intelectul pur: se progresează spre metafizică (meta-physika). Însă autorii spirituali insistă asupra necesităţii de a face un al treilea pas, adică a vedea aceleaşi lucruri şi pe noi înşine cu ochii luminaţi de Duhul Sfânt, a merge dincolo de metafizică. Acesta este scopul principal al exerciţiilor spirituale din Postul Mare.
– Ce tradiţie au exerciţiile spirituale pentru Postul Mare în Orientul creştin?
– Îmi permit să propun un exemplu care nu deviază chiar aşa de mult de la temă, deşi aşa ar putea să pară la o primă vedere. Pe Muntele Athos exista o şcoală de pictori de icoane a cărei cursuri erau ca un fel de exerciţii spirituale. Participanţii trebuiau să asiste la Liturghie, să aprofundeze cunoştinţele despre credinţă, teologia şi să studieze şi arta iconografică. La sfârşit, trebuiau să treacă un fel de examen de maturitate care consta în pictarea imaginii Schimbării la faţă pe Muntele Tabor.
– De ce icoana Schimbării la faţă?
– Pentru a demonstra că sunt capabili să observe lumea nu cu ochii profani, nici prin speculaţii raţionale, că pot deci vedea universul aşa cum l-au văzut apostolii pe Tabor. Aspectul special al acestei viziuni taborice este descris în omiliile părinţilor şi autorilor bizantini. Termenul grec pentru schimbare la faţă este metamorphosis, adică literal „schimbarea formelor”. Cunoaştem Metamorfozele lui Ovidiu. Schimbarea la faţă a lui Isus nu putea avea loc în acest mod. Dacă şi-ar fi schimbat forma, apostolii nu l-ar fi recunoscut. Apostolii l-au văzut pe Mântuitorul într-o lumină nouă, o lumină spirituală, au dobândit metanoia, perfecţiunea credinţei. De fapt, pe icoane este în general reprezentat numai sfântul Petru, care reuşeşte s-o priceapă pe deplin dat fiind faptul că, înainte de a urca pe Tabor, a mărturisit: „Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu”. Creştinii sunt invitaţi să dobândească lumina taborică în rugăciuni. De aceea, elementul principal în exerciţiile spirituale este o intensă rugăciune personală.
