Patriarhul Bartolomeu despre relaţiile dintre catolici şi ortodocşi
20.11.2014, Roma (Catholica) - Instituită la 4 noiembrie 1964 de Cardinalul austriac Franz König, Fundaţia Pro Oriente este fiică a Conciliului Vatican II şi a voinţei de a îmbunătăţi relaţiile dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe, exprimată în decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio. Are sediul la Viena şi acolo, în palatul arhiepiscopal, la 8 noiembrie 2014, s-a celebrat a cincizecea aniversare de la întemeiere. Preşedintele Johann Marte a organizat o întâlnire ştiinţifică la care au participat printre alţii Cardinalul preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Kurt Koch, Cardinalul Arhiepiscop de Viena Christoph Schönborn, Patriarhul Bisericii Copte, Tawadros al II-lea, şi Patriarhul ecumenic Bartolomeu.
Celebrările au continuat cu o conferinţă de trei zile despre graniţele ecleziale, în continuare ideală cu colocviul cunoscut drept „Koinonia”, care, conform lui Marte, în aprilie 1974 „a pregătit drumul pentru dialogul oficial între catolici şi ortodocşi”, care a avut loc apoi în 1980. Întâlnirea vieneză a marcat o nouă orientare pentru Comisia istoricilor Fundaţiei, unul din oficiile de maximă responsabilitate din Pro Oriente. De fapt, până acum Comisia s-a ocupat exclusiv de zona ţărilor născute din dizolvarea Iugoslaviei, în afară de Albania. În schimb, în viitor „se doreşte să fie luate în considerare şi România, Bulgaria şi Turcia”.
A cincizecea aniversare a Fundaţiei Pro Oriente, a spus Patriarhul Bartolomeu în discursul său, din care sunt publicate fragmente ample, în limba română, pe Ercis.ro, „este o oglindă a raporturilor dintre Bisericile noastre, deoarece reflectă şi alătură paşii extraordinari de apropiere şi de reconciliere începuţi în urmă cu jumătate de secol care au dus la dialogul teologic şi la schimburi sincere între noi la nivel parohial, local, regional, naţional şi chiar internaţional. Aşa cum bine ştiţi, peste câteva zile iubitul nostru frate în Cristos, Papa Francisc, va vizita Istanbulul, care de peste şaptesprezece secole este centrul sacru şi sediul Patriarhiei Ecumenice. Aşteptăm cu mare plăcere să-l putem primi pe Sanctitatea Sa la Phanar la 29 şi 30 noiembrie pentru comemorarea Sf. Andrei, primul chemat dintre apostoli, şi pentru sărbătoarea tronului Bisericii din Constantinopol.”
Amintind şi de pelerinajul lor comun la Ierusalim, pentru a celebra o altă aniversare de 50 de ani, a călătoriei în Ţara Sfântă a Papei Paul al VI-lea şi a Patriarhului ecumenic Athenagoras, Patriarhul Bartolomeu a declarat: „În urmă cu cincizeci de ani, asemenea evenimente ar fi fost inimaginabile sau chiar irealizabile. Harul lui Dumnezeu a fost cel care i-a inspirat pe venerabilii şi clarvăzătorii noştri predecesori să ia acele iniţiative îndrăzneţe. În unele privinţe, după atâţia ani de înstrăinare şi tăcere, numai Duhul lui Dumnezeu putea să producă condiţiile şi circumstanţele pentru o mai mare colaborare şi pentru raporturi mai strânse între Bisericile noastre, care în prealabil fuseseră îndepărtate timp de un mileniu întreg.”
„Amintim aici câţiva dintre paşii inovativi făcuţi în urmă cu cincizeci de ani, care la rândul lor au dus la condiţiile rodnice pentru crearea unei Fundaţii precum Pro Oriente. La începutul anului 1964, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul ecumenic Athenagoras, cu puţine cuvinte simple şi o îmbrăţişare iubitoare, au frânt o tăcere care a durat multe secole. La 5 ianuarie 1964, când Papa Paul al VI-lea s-a întâlnit cu Patriarhul ecumenic pe Muntele Măslinilor, a fost prima dată când Pontiful din Occident şi Primatul din Orient s-au întâlnit faţă în faţă după Conciliul din Florenţa din 1438. Şi locul întâlnirii în 1964 era acelaşi în care Cristos s-a adresat Tatălui în noaptea în care a fost trădat, cerându-i unitatea discipolilor Săi.”
A urmat, după un an, „o declaraţie comună citită simultan în Bazilica San Pietro la Roma şi în Biserica patriarhală Sf. Gheorghe la Istanbul, de înlăturare a anatemelor reciproce, la 7 decembrie 1965, când cei doi prelaţi au eliminat ‘din amintire şi în mijlocul Bisericii sentinţele de excomunicare din anul 1054’, concordând ca ‘trecutul să fie încredinţat milostivirii lui Dumnezeu’. În anul 1969 a început o tradiţie foarte importantă şi până acum neîntreruptă, adică schimbul anual de delegaţii formale la respectivele sărbători patronale ale celor două Biserici surori ale noastre: la 29 iunie la Roma pentru solemnitatea Ss. Petru şi Paul; şi la Istanbul, la 30 noiembrie, pe care Papa Francisc o va onora la sfârşitul acestei luni.
Patriarhul a mai amintit instituirea, în timpul vizitei pontificale la Phanar, la 30 noiembrie 1979, a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe. „Astfel, la 29 mai 1980, sub veneratul nostru predecesor, Patriarhul ecumenic Dimitrios, şi succesorul Papei Paul al VI-lea, Papa Ioan Paul al II-lea, Sfântul Scaun şi paisprezece Biserici Ortodoxe autocefale au început un ‘dialog de adevăr’ teologic, cu scopul de a extinde ‘dialogul de iubire’ şi de a examina împreună diferenţele doctrinale dintre cele două Biserici surori… Există chestiunile teologice spinoase ale primatului şi colegialităţii, care actualmente se află pe masa dezbaterii; şi există problema delicată a uniatismului, care deja o dată a făcut să se suspende dialogul. Totuşi, trebuie să admitem că nu există drum alternativ dialogului şi reconcilierii.”
Aşa cum a declarat împreună cu Papa Francisc la Ierusalim, „vrem să exprimăm preocuparea noastră comună profundă faţă de situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu şi faţă de dreptul lor de a rămâne cetăţeni cu titlu deplin ai patriilor lor. Îndreptăm încrezători rugăciunea noastră către Dumnezeul atotputernic şi milostiv pentru pacea în Ţara Sfântă şi în tot Orientul Mijlociu… Suntem profund convinşi că nu armele, ci dialogul, iertarea şi reconcilierea sunt singurele instrumente posibile pentru a dobândi pacea”. Îndemnând părinteşte Fundaţia să dedice o parte mai mare din atenţia sa acestei crize, Patriarhul a mai subliniat că „munca de unitate rămâne constantă şi neîncetată până la plinătatea Împărăţiei cereşti. De aceea, este vocaţia noastră umilă şi obligaţia noastră morală să continuăm şi să întărim angajarea pentru reconciliere.”
