Papa Francisc vede „potenţial misionar puternic” în Filipine
16.01.2015, Manila (Catholica) - Papa Francisc a repetat vineri laudele sale pentru creştinii filipinezi, încurajând Episcopii, clericii, persoanele consacrate şi seminariştii să proclame Evanghelia, identificând săracii şi ajutându-i pe cei bolnavi spiritual. „Cultura filipineză a fost, de fapt, modelată de creativitatea credinţei. Filipinezii sunt cunoscuţi pretutindeni pentru dragostea lor pentru Dumnezeu, pentru pietatea lor ferventă şi pentru căldura devoţiunii lor faţă de Fecioara Maria şi faţă de rozariu”, a spus Pontiful la predica din 16 ianuarie. „Această moştenire importantă conţine un potenţial misionar puternic”.
Papa a celebrat Liturghia pentru clerici, persoane consacrate şi seminarişti în Catedrala Neprihănitei Zămisliri din Manila. În predica sa i-a invitat pe cei prezenţi să se auto-examineze şi să se întindă spre toate părţile societăţii. „Noi proclamăm Vestea cea Bună a iubirii infinite a lui Dumnezeu, a milostivirii şi compasiunii sale”, a spus el. „Proclamăm bucuria Evangheliei. Pentru că Evanghelia este promisiunea harului lui Dumnezeu, care singur poate să aducă plinătate şi vindecare lumii noastre bolnave. Poate inspira construirea unei ordini sociale cu adevărat drepte şi răscumpărate.”
Biserica din Filipine este „chemată să identifice şi să combată cauzele inegalităţii şi nedreptăţii profund înrădăcinate care pătează faţa societăţii filipineze, contrazicând direct învăţătura lui Cristos”, a spus Papa. A afirmat apoi că creştinii trebuie să urmeze Evanghelia şi să „trăiască vieţi oneste, integre şi preocupate de binele comun”. De asemenea a subliniat nevoia creării de „cercuri de integritate” şi de „reţele de solidaritate”, care se pot extinde pentru „a îmbrăţişa şi transforma societatea prin mărturia lor profetică”.
Papa i-a îndemnat pe Episcopi, preoţi şi persoane consacrate să primească „harul reconciliator” al lui Dumnezeu. Citându-l pe Sf. Paul, a spus că aceasta înseamnă „a respinge perspectivele lumeşti şi a vedea totul în lumina lui Cristos”. Concret „să fim primii care ne examinăm conştiinţa, care ne recunoaştem căderile şi păcatele şi să îmbrăţişăm calea convertirii continue”. „Cum putem proclama celorlalţi puterea înnoitoare şi eliberatoare a Crucii dacă noi înşine refuzăm să lăsăm cuvântul lui Dumnezeu să ne zguduie satisfacţia faţă de propria persoană, teama noastră de schimbare, compromisurile noastre meschine cu căile lumii acesteia, alinierea noastră la spiritul lumii?”, a întrebat Papa Francisc. A subliniat nevoia întâlnirii cu Domnul în rugăciunea zilnică şi găsirea în viaţa comunităţii „a încurajării pentru o şi mai apropiată unire cu Domnul în caritatea perfectă”.
Convertirea presupune şi „trăirea vieţii astfel încât să se reflecte sărăcia lui Cristos, a cărui întreagă viaţă s-a concentrat pe a face voinţa Tatălui şi pe a-i sluji pe ceilalţi”. A avertizat privind nevoia evitării materialismului şi a complacerii, „devenind noi înşine săraci”, capabili să ne identificăm cu „cei mai mici dintre fraţii şi surorile noastre”. „Vom vedea lucrurile într-o lumină nouă şi vom răspunde astfel cu onestitate şi integritate provocărilor proclamării radicalismului Evangheliei într-o societate care este tot mai confortabilă cu excluziunea, polarizarea şi scandaloasa inegalitate socială.”
Papa i-a încurajat în special pe preoţii tineri, pe persoanele consacrate tinere şi pe seminarişti „să împărtăşească bucuria şi entuziasmul iubirii pentru Cristos şi Biserică cu toţi, dar în special cu semenii voştri”. I-a îndemnat apoi să fie prezenţi alături de cei „confuzi şi deprimaţi”, de cei răniţi spiritual, de cei tentaţi să cedeze, să părăsească şcoala şi să trăiască pe străzi. Proclamaţi frumuseţea şi adevărul mesajului creştin unei societăţi tentate de moduri confuze de a vedea sexualitatea, căsătoria şi familia. După cum ştiţi, aceste realităţi sunt mereu sub atacul unor forţe puternice, care ameninţă să desfigureze planul creator al lui Dumnezeu şi să trădeze adevăratele valori care au inspirat şi au modelat ce este frumos în cultura voastră.”
Sfântul Părinte a remarcat apropierea celui de-al cincilea centenar al sosirii creştinismului în Filipine, care va fi marcat în 2021. Şi-a exprimat „recunoştinţa pentru moştenirea lăsată de atâţia Episcopi, preoţi şi călugări de-a lungul generaţiilor”. „Ei au muncit nu doar pentru a predica Evanghelia şi pentru a construi Biserica din această ţară, ci şi pentru a pune temeliile unei societăţi inspirate de mesajul evanghelic al carităţii, iertării şi solidarităţii, în slujba binelui comun.” Programul de vineri al Papei a continuat cu întâlnirea cu familiile. Plecarea din Filipine este prevăzută luni.
