Familia – un model pentru a comunica mai autentic şi mai uman
28.01.2015, Vatican (Catholica) - În ziua de vineri, 23 ianuarie 2015, a fost dat publicităţii Mesajul Papei Francisc pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale 2015, care va fi celebrată în 17 mai, duminica dinaintea sărbătorii Rusaliilor în ritul latin, cu tema „Comunicarea familiei: loc privilegiat al întâlnirii prin darul iubirii”. „Tema familiei se află în centrul unei aprofundate reflecţii ecleziale şi al unui proces sinodal care prevede două Sinoade… În acest context, am considerat oportun ca tema următoarei Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale să aibă ca punct de referinţă familia”, explică Sfântul Părinte încă de la începutul mesajului său. „Familia este de altfel primul ambient unde învăţăm să comunicăm. Întoarcerea la acest moment de început ne poate ajuta atât pentru a comunica mai autentic şi mai uman, cât şi pentru a privi familia dintr-un nou punct de vedere.”
Pontiful propune ca punct de plecare imaginea evanghelică a vizitei Mariei la Elisabeta – Luca 1,39-56. „Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresărit copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a exclamat cu glas puternic: ‘Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău'” (v. 41-42). „Înainte de toate, acest episod ne prezintă comunicarea ca dialog care se împleteşte cu limbajul trupului. Primul răspuns la salutul Mariei îl dă de fapt copilul, tresăltând de bucurie în pântecele Elisabetei… Pântecele matern care ne găzduieşte este prima ‘şcoală’ de comunicare, unde prin ascultare şi contact corporal, începem să ne familiarizăm cu lumea exterioară într-un ambient protejat şi în sunetul liniştitor al bătăii inimii mamei”.
„Chiar şi după ce am venit pe lume rămânem oarecum într-un ‘pântec’, care este familia. Un pântec format din persoane diferite, legate de o relaţie: familia este ‘locul unde se învaţă să se convieţuiască în ciuda diferenţelor’… Şi cu cât mai variate sunt aceste relaţii şi mai felurite vârstele, cu atât mai bogat este ambientul în care trăim. Legătura este cea care stă la temelia cuvântului, care la rândul său consolidează legătura. Nu inventăm cuvintele: le putem folosi pentru că le-am primit. În sânul familiei învăţăm să vorbim în limba maternă, adică limba strămoşilor noştri. În familie percepem că alte persoane ne-au precedat, că datorită lor existăm şi putem genera viaţă la rândul nostru, datorită lor putem împlini ceva bun şi frumos. Putem dărui pentru că am primit, iar acest circuit virtuos se află în centrul capacităţii familiei de a se comunica pe sine şi de a comunica; şi, în sens mai larg, este paradigma oricărei comunicări.”
„Familia este totodată şi contextul în care este transmisă acea formă fundamentală de comunicare care este rugăciunea… Mare parte dintre noi am învăţat în familie dimensiunea religioasă a comunicării, care în creştinism este impregnată în întregime de iubire, de iubirea lui Dumnezeu care ni se dăruieşte şi pe care noi o oferim altora.” Un alt aspect important al comunicării în familie este acela că „în mod deosebit în familie există capacitatea de a se îmbrăţişa, de a se susţine unii pe alţii, de a fi alături de celălalt, de a descifra privirile şi tăcerile, de a râde şi de a plânge împreună, cu persoane pe care nu le-am ales şi care, cu toate acestea, sunt atât de importante unele pentru altele, putând înţelege ce este cu adevărat comunicarea ca descoperire şi făurire a legăturii de apropiere.”
De asemenea, „familia în care ţinem unii la alţii, cu limitele şi păcatele fiecăruia, devine o şcoală a iertării. Iertarea este o dinamică de comunicare, o comunicare care se uzează, se întrerupe şi care, prin căinţa exprimată şi primită, se poate reînnoda, făcându-ne să creştem. Un copil care învaţă în familie să asculte de ceilalţi, să vorbească în mod respectuos, exprimându-şi propriul punct de vedere fără a-l nega pe al celorlalţi, va fi în societate un făuritor de dialog şi de reconciliere.” „Legat de limite şi de comunicare, avem multe de învăţat de la familiile cu fii marcaţi de una sau mai multe dizabilităţi. Incapacitatea motorie, senzorială sau a intelectului este întotdeauna o tentaţie de a se închide; dar poate deveni, datorită iubirii părinţilor, a fraţilor şi a altor persoane prietene, un imbold pentru a se deschide, pentru a împărtăşi cu alţii, chiar pentru a comunica; şi pot ajuta şcoala, parohia, asociaţiile să devină mai primitoare faţă de toţi, fără a exclude pe nimeni.”
„Apoi, într-o lume în care adesea se înjură, se vorbeşte urât, se răspândeşte zâzanie, se pângăreşte cu bârfe ambientul nostru omenesc, familia poate fi o şcoală a comunicării ca binecuvântare… A binecuvânta în loc de a blestema, a vizita în loc de a respinge, a primi în loc de a combate este sigura modalitate pentru a frânge spirala răului, pentru a mărturisi că binele este întotdeauna posibil, pentru a-i educa pe fii în spiritul fraternităţii.” Pontiful a subliniat apoi şi în ce fel mass-media pot să împiedice sau să ajute comunicarea în familie şi între familii: „Pot să împiedice dacă devin o modalitate pentru a se sustrage de la ascultare, o modalitate de izolare de la a fi în prezenţa cuiva, prin saturarea oricărui moment de tăcere şi de aşteptare… O pot favoriza dacă ajută prin relatare şi împărtăşire, rămânând în legătură cu cei aflaţi departe, mulţumind şi cerând iertare, făcând mereu posibilă întâlnirea.”
„În concluzie, familia nu este o temă pe marginea căreia să se comunice opinii sau un teren pe care să se ducă bătălii ideologice, ci un ambient în care învăţăm să comunicăm îndeaproape şi un subiect care comunică, o ‘comunitate comunicatoare’. O comunitate care ştie să însoţească, să sărbătorească şi să facă să rodească. În acest fel poate fi restabilită o privire capabilă să recunoască faptul că familia continuă să fie o mare resursă, şi nu doar o problemă sau o instituţie aflată în criză… Familia cea mai frumoasă, care e protagonistă şi nu o problemă, este aceea care ştie să comunice, pornind de la mărturie, de la frumuseţea şi bogăţia legăturii dintre bărbat şi femeie, dintre părinţi şi fii. Nu luptăm pentru a apăra trecutul, ci lucrăm cu răbdare şi încredere, în toate ambientele vieţii de zi cu zi, pentru a construi viitorul.”
