Arhiepiscopii vor primi paliumurile acasă, alături de turmele lor
29.01.2015, Vatican (Catholica) - Când Papa Francisc va celebra sărbătoarea Ss. Petru şi Paul în luna iunie 2015, va renunţa la un element care a fost parte a acestei Liturghii în ultimii 32 de ani; Vaticanul a confirmat că el nu va conferi paliumul noilor Arhiepiscopi în cadrul Liturghiei. Mons. Guido Marini, maestrul papal pentru ceremoniile liturgice, a declarat în 29 ianuarie că noii Arhiepiscopi vor veni la Roma pentru a concelebra Liturghia cu Papa Francisc în 29 iunie, şi vor fi aşadar prezenţi la binecuvântarea paliumurilor, subliniind legătura unităţii şi comuniunea cu el.
Impunerea efectivă a paliumului, însă, va avea loc în Arhidieceza Arhiepiscopului, în prezenţa credincioşilor săi şi a Episcopilor din Diecezele învecinate. Schimbarea „va evidenţia mai bine relaţia Arhiepiscopilor Mitropolitani cu Bisericile lor locale, dând mai multor credincioşi posibilitatea de a fi prezenţi la acest rit semnificativ”, a declarat Mons. Marini. Sf. Ioan Paul al II-lea – care a început multe dintre practicile Vaticanului ce acum par venerabile tradiţii străvechi – a aşezat pentru prima oară fâşiile de lână pe umerii Arhiepiscopilor Mitropolitani la Liturghia din 29 iunie 1983.
O tradiţie cu adevărat străveche, datând probabil cel puţin din secolul al VI-lea, nu se va schimba: Pontiful binecuvântează paliumurile şi permite folosirea lor de către anumiţi Episcopi. „Paliumul semnifică puterea pe care Mitropolitul, în comuniune cu Biserica Romei, o are prin lege în propria sa provincie”, se spune în Codul de Drept Canonic. În 1982, în ajunul sărbătorii, Papa Ioan Paul al II-lea a coborât în grota Bazilicii San Pietro pentru a se ruga înaintea mormântului Sf. Petru şi a binecuvânta paliumurile care urmau să fie oferite „Arhiepiscopilor Mitropolitani ce urmau a fi făcuţi de Sfântul Părinte”.
În anul următor, a făcut schimbarea. După predică, cinci Arhiepiscopi care fuseseră numiţi în anul anterior în Arhidieceze din Italia, Ţara Galilor şi Chile, s-au apropia de Papa, au îngenuncheat şi au primit fâşiile de lână marcate cu cruci. În predica sa, Papa Ioan Paul al II-lea a explicat: „Binecuvântarea paliumurilor la mormântul Sf. Petru şi de către Succesorul lui, Papa, a fost văzut întotdeauna… ca o participare la acel ‘Paşte oile Mele’ spus de Isus lui Petru”. El a mai arătat că paliumul semnifică „un mai mare angajament pentru a-l iubi pe Cristos şi sufletele. O astfel de iubire faţă de turma lui Cristos, păstor şi păzitor al sufletelor noastre, vă va ajuta să vă îndepliniţi slujirea. Învăţătura pe care o oferiţi va fi rodnică dacă va fi hrănită de iubire.”
În acest an, Papa Francisc a îndeplinit deja o parte a tradiţiei legate de paliumuri. În sărbătoarea din 21 ianuarie a Sf. Agnes, a binecuvântat doi miei crescuţi de călugări trapişti în afara Romei. Călugăriţe benedictine de la Mănăstirea Sf. Cecilia din Roma vor folosi lâna acestor miei binecuvântaţi pentru a face fâşiile, care vor fi păstrate la mormântul Sf. Petru până când Papa le va binecuvânta şi distribui. Schimbarea prevăzută de Papa Francisc pentru 2015 nu a fost o surpriză completă având în vedere sugestia sa ca Episcopii şi credincioşii argentinieni să dea mai bine săracilor banii pe care i-ar fi cheltuit pentru a merge la Roma la inaugurarea pontificatului său, în 2013, şi încurajarea sa către noii Cardinali să îşi păstreze celebrarea noilor lor roluri la un minimum respectabil.
În iunie 2013, Arhiepiscopul Michael O. Jackels de Dubuque, Iowa, s-a aflat în primul grup de Arhiepiscopi care şi-au primit paliumurile de la Papa Francisc. Pe atunci, el a declarat: „Să fiu sincer, am crezut că poate va trimite paliumul prin FedEx şi va spune: ‘Economisiţi banii şi daţi-i săracilor'”.

Cred ca titlul articolului ar fi mai potrivit alaturi de enoriasii, credinciosii comunitatii etc, si nu alaturi de turmele lor.