Papa Francisc a repropus viziunea creştină asupra muncii agricole
31.01.2015, Vatican (Catholica) - Trebuie să fie „eliminate obstacolele” care împiedică dezvoltarea agriculturii şi excesele în exploatarea pământului, pentru ca această activitate să fie atractivă pentru tineri şi să se poată desfăşura „cu impact mic asupra mediului”, a cerut Papa Francisc conducătorilor planetei, în cadrul audienţei acordate membrilor Confederaţiei Naţionale a Cultivatorilor Direcţi (Coldiretti), cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea acesteia. Există pământul-marfă, din care este extrasă brutal orice sevă, fără respect pentru ciclurile sale biologice, şi apoi este abandonat „pentru că nu mai slujeşte la nimic”. Şi există pământul cultivat cu respect, deoarece este o „mamă” în ale cărei brazde se afundă nu doar seminţe şi bulbi ci şi înseşi rădăcinile vieţii umane.
Papa Francisc a făcut această distincţie repropunând viziunea creştină asupra muncii agricole, înaintea membrilor Confederaţiei Coldiretti, care de 70 ani este inspirată de etica creştină, promovând „o agricultură socială cu faţă umană, făcută din relaţii solide şi vitale între om şi pământ”. „Nu există omenire fără cultivarea pământului”, a observat Papa, „nu există viaţă bună mâncarea care este produsă în acest fel pentru oamenii de pe orice continent”. De aceea, agricultura merită „să fie valorificată” prin „alegeri politice şi economice concrete”.
„În acelaşi timp, trebuie acordată cuvenita atenţie deja prea răspânditei sustrageri a pământului de la agricultură pentru a-l destina altor activităţi, chiar dacă aparent mai profitabile. Şi aici domină banul, nu? Cum se spune despre acele persoane care nu au sentimente, care îşi vând familia, îşi vând mama – dar aici este vorba despre tentaţia de a vinde pământul-mamă!” Munca agricolă este legată aşadar de „două zone critice”: sărăcia şi foametea. Şi aici se ciocnesc viziunea creştină, care vorbeşte despre „destinaţia universală a bunurilor pământului”, şi sistemul economic „dominant” care „îi exclude pe mulţi de la folosirea lor justă”.
„Absolutizarea regulilor pieţei, o cultură a rebutului şi a risipei, care în cazul hranei are proporţii inacceptabile, împreună cu alţi factori, determină sărăcie şi suferinţă pentru numeroase familii. Trebuie aşadar regândit în profunzime sistemul de producere şi distribuire a hranei. Aşa cum ne-au învăţat bunicii noştri, cu pâinea nu se glumeşte! Îmi amintesc, ca şi copil, că atunci când cădea pâinea, ne învăţau să o ridicăm, să o sărutăm şi să o repunem pe masă. Pâinea participă într-un anumit mod la sacralitatea vieţii umane, şi de aceea nu poate fi tratată doar ca o marfă”.
Pământul trebuie să fie păzit cu acea „pasiune” şi acea „dedicare” pe care din timpuri imemoriale o au ţăranii. Astăzi, în epoca de schimbări şi evenimente climatice tot mai extreme, acest tip de atenţie este esenţial: „Cum să continuăm să producem hrană bună pentru viaţa tuturor când stabilitatea climaterică este în risc, când aerul, apa şi solul însuşi îşi pierd puritatea din cauza poluării?” Pontiful a identificat şi provocarea de a realiza „o agricultură cu impact mic asupra mediului”, prin care cultivarea şi păzirea pământului să fie activităţi capabile să meargă mână în mână, permiţând generaţiilor viitoare să continue să locuiască planeta şi să se bucure de roadele ei.
