Vaticanul oferă sfaturi privind predicile şi le conectează la catehism
11.02.2015, Vatican (Catholica) - Predica de la Liturghie nu este o mini-oră de cateheză, susţine Vaticanul într-un nou document despre predici, dar este o ocazie de explicare a învăţăturii Bisericii folosind lecturile biblice şi Catehismul Bisericii Catolice. „Într-un sens larg, predica este un discurs despre misterele credinţei şi despre standardele vieţii creştine”, se spune în Directoriul Omiletic publicat de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor.
Având data de 29 iunie 2014 şi aprobarea Papei Francisc, directoriul a fost publicat de Vatican la 10 februarie, alături de o anexă cu pasajele din Catehism care se potrivesc fiecăreia dintre cele trei lecturi ale ciclului de trei ani de Liturghii duminicale, respectiv zile importante de sărbătoare. De asemenea sunt incluse note despre predicile de la nunţi şi înmormântări, două ocazii în care, se spune, majoritatea celor prezenţi ar putea să fie dintre cei ce nu frecventează cu regularitate biserica. Papa Benedict al XVI-lea a fost cel care a cerut Congregaţiei să redacteze directoriul după ce mai mulţi participanţi la Sinodul Episcopilor privind Euharistia, din 2005, respectiv la Sinodul dedicat Cuvântului lui Dumnezeu, din 2008, au cerut un mic manual care să îi ajute pe preoţi cu predicile lor.
Cardinalul Robert Sarah, pe care Papa Francisc l-a numit prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin în noiembrie, le-a spus reporterilor că pentru mulţi credincioşi predica, experimentată ca „frumoasă sau groaznică, interesantă sau plictisitoare”, este baza după care judecă întreaga Liturghie. Arhiepiscopul Arthur Roche, secretarul dicasterului, a spus că este important ca „predica să nu fie plictisitoare”. Dacă cineva se uită la predicile Papei Francisc, a spus el, „nu găseşte nimic plictisitor. Există mereu ceva care provoacă oamenii. Aceasta este ideea.” Pr. Corrado Maggioni, subsecretarul aceluiaşi organism, a spus că laicii îşi pot ajuta preoţii. „Noi, preoţii, avem nevoie de cineva care să ne spună: ‘Este prea lungă’, sau ‘Este prea repetitivă’, sau poate ‘Câteva notiţe v-ar putea ajuta să rămâneţi la subiect’.”
Datorită „legăturii integrale” dintre predică şi Euharistie, şi deoarece predica este în sine „un act de cult”, directoriul reafirmă disciplina Bisericii conform căreia doar miniştrii hirotoniţi – Episcopii, preoţii şi diaconii – pot să ţină predici la Liturghie. „Lideri laici bine pregătiţi pot să susţină o instruire solidă sau un îndemn mişcător, iar oportunităţi pentru astfel de prezentări trebuie să fie oferite în alte contexte”, dar nu în momentul de după lecturi sau înainte de partea euharistică a Liturghiei, se spune în directoriu. Predica de la Liturghie trebuie să arate credincioşilor cum cuvântul lui Dumnezeu este împlinit în mijlocul lor, cum îi cheamă la creştere şi convertire şi cum îi pregăteşte pentru celebrarea Euharistiei, citim în acelaşi document. „Predica, într-un anumit sens, constituie o paralelă la distribuirea Trupului şi Sângelui Domnului către credincioşi, de la ritul Împărtăşaniei. În predică, cuvântul sfânt al lui Dumnezeu este ‘distribuit’ pentru hrănirea poporului Său.”
Documentul include citate din lunga secţiune despre pregătirea şi susţinerea predicilor din exortaţia apostolică „Evangelii Gaudium” a Papei Francisc, inclusiv principiul său că predica „trebuie să fie scurtă”. În prezentarea sugestiilor, directoriul subliniază că aplicarea poate şi trebuie să varieze după credincioşi şi după predicator, cu „darurile şi limitele” lui. În general însă, se spune că o predică eficientă cere mereu rugăciune, pregătire, cunoaşterea oamenilor ce o vor asculta, o reflecţie asupra a ce se întâmplă în comunitate şi în lume, şi o invocare a Duhului Sfânt „ca principal agent care face inimile credincioşilor să fie deschide misterelor divine”. „Predica trebuie susţinută într-un context de rugăciune”, se spune, „şi trebuie să fie compusă într-un context de rugăciune.”
În timp ce directoriul oferă sugestii despre modul de conectare a lecturilor duminicale cu învăţătura Bisericii pe o varietate de teme teologice şi morale, se insistă pe faptul că o predică „nu poate aborda teme complet nelegate de celebrarea liturgică şi de lecturile ei” sau „să se folosească de texte, deformându-le pentru a se potrivi unor idei preconcepute”. Şi se mai spune: „Predica nu este o instruire catehetică, chiar dacă de fapt cateheza este o dimensiune importantă a predicii”. Şi în timp ce experienţa personală a predicatorului poate ajuta la ilustrarea unei idei, „predica trebuie să exprime credinţa Bisericii şi nu istoria de viaţă a preotului”.
A doua parte a directoriului, dedicată „artei predicării”, oferă sugestii practice pentru a pune la un loc rugăciunea, studiul biblic şi catehismul în pregătirea predicilor pentru Liturghiile din perioada pascală şi a Crăciunului, precum şi pentru duminicile din Postul Mare, respectiv Advent. De exemplu în sărbătoarea Sfintei Familii, imediat după Crăciun, predicatorii sunt încurajaţi să nu ignore „marile provocări” cu care se confruntă familiile, dar „în loc să ofere doar un îndemn moral privitor la valorile familiei” să reflecteze la modul în care lecturile prezintă familia ca şcoală a virtuţii şi uceniciei.
Sunt incluse chiar şi sugestii privind lectura opţională din acea duminică, respectiv pasajul 3,18-19 din Epistola către Coloseni: „Femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, aşa cum se cuvine în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi-vă femeile şi nu fiţi aspri faţă de ele.” Versiunea scurtă a lecturii este permisă şi directoriul sugerează preoţilor să o folosească pe aceasta dacă nu urmează să discute despre supunerea femeilor faţă de bărbaţii. Dar pasajul poate fi explicat. „Originalitatea învăţăturii Apostolului nu este aceea că femeile trebuie să fie supuse soţilor lor; aceasta era presupusă în cultura acelor vremuri. Ceea ce este nou şi specific creştin este în primul rând că supunerea trebuie să fie reciprocă” şi, în al doilea rând, că „supunerea reciprocă în familie este o trăsătură a discipolului creştin”, care îşi oferă viaţa pentru ceilalţi.
