Patriarhul Twal: Lumina reînvie din Ţara Sfântă martirizată
07.04.2015, Ierusalim (Catholica) - „Din acest mormânt a ieşit Lumina lumii şi pacea. Şi astăzi, de aici, din această Ţară Sfântă trebuie să ţâşnească din nou lumina şi pacea. Implorăm harul Domnului peste Ţara Sfântă şi întreaga lume”, a fost rugăciunea Patriarhului latin Fouad Twal al Ierusalimului la Liturghia celebrată duminică, 5 aprilie, în Bazilica Sfântului Mormânt din oraşul sfânt.
Potrivit agenţiei SIR, citată de Radio Vatican, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în Ziua de Paşti, Patriarhul şi-a început predica pornind de la situaţia actuală, când „în fiecare zi, în Orientul Mijlociu, suntem martorii evenimentelor tragice care ne fac chiar contemporani ai creştinilor de pe Golgota. Dar bucuria şi credinţa noastră în Cristos cel Înviat nu ne-o poate lua nimeni! Domnul ne invită să gustăm roadele învierii Sale chiar în mijlocul situaţiilor în care ne aflăm”. În predica sa, Patriarhul latin i-a invitat pe creştini „să trăiască prima minune a Învierii, care este schimbarea radicală a inimii sau convertirea. Asemeni sutaşului roman de la picioarele Crucii, există convertirea soldaţilor, precum şi cea a ucenicilor – care s-au adunat în Cenacol şi au închis uşa de frică. Învierea însă i-a transformat şi au devenit martori fericiţi să sufere pentru Cristos. Să îngropăm aşadar în mormântul lui Cristos înclinaţiile noastre lumeşti, inconsecvenţele, diviziunile religioase, violenţa, lipsa noastră de credinţă şi temerile noastre.”
„În calitate de creştini”, a continuat Patriarhul latin de Ierusalim, „suntem chemaţi, în inima acestei regiuni a Orientului Mijlociu, zguduită de război şi violenţă sângeroasă, să fim semne de contradicţie, adică în ciuda tuturor limitelor, să fim semne de speranţă. Viitorul nostru în această regiune şi în această lume nu este sigur, este chiar obscur, dar nouă nu ne este frică deoarece Cristos a fost înaintea noastră şi este cu noi. Spunem aceasta cu toate că politicienii şi comunitatea internaţională sunt preocupaţi destul de puţin de libertatea şi destinul nostru. Interesele personale strivesc bunăvoinţa celor care caută pacea şi dreptatea. Dar martirii contemporani asistă la Învierea lui Cristos: totul, de la procesiunile şi pietrele din Ierusalim, până la refugiaţii irakieni şi sirieni care au pierdut totul pentru credinţa lor, până la cei care sunt prizonieri în numele lui Cristos, totul aduce mărturie că Domnul nostru este în viaţă.”
