Consiliul Mondial al Bisericilor salută enciclica Papei Francisc
19.06.2015, Vatican (Catholica) - Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) a salutat enciclica „Laudato si'” a Papei Francisc, publicată pe 18 iunie, care subliniază ceea ce Bisericile şi organizaţiile ecumenice au făcut de decenii din preocupare faţă de planetă şi problemele legate de climă. „Este timpul concentrării pe responsabilitatea noastră comună, ca fiinţe umane, iar în drumul nostru ca Biserici trebuie să îi sprijinim pe cei care sunt gata să facă schimbările cerute”, a afirmat rev. dr. Olav Fykse Tveit, secretar general al CMB.
„Această enciclică demonstrează tuturor că aceste probleme sunt la inima credinţei creştine şi că noi, creştinii, trebuie să le abordăm ca Biserici, împreună cu toţi oamenii cărora le pasă de viitorul nostru comun”, mai adaugă el. Tveit evidenţiază şi recepţia pozitivă „a altor Biserici şi comunităţi creştine, care şi-au dezvoltat o profundă preocupare şi preţioasă reflecţie pe această temă”, referinţa fiind în special la Patriarhul ecumenic Bartolomeu. Liderul CBC aminteşte afirmaţia Papei despre nevoia de dialog dintre politică şi economie, şi dintre religie şi ştiinţă, condiţie sine qua non pentru a se răspunde eficient crizei ecologice.
Dr. Guillermo Kerber, director în CBC pentru programul intitulat „Grija pentru Creaţie şi Climat”, a declarat că schimbările de climă se datorează oamenilor şi au un mai mare impact asupra săracilor şi a comunităţilor cele mai vulnerabile. „Enciclica este o chemare importantă la a acţiona urgent ca indivizi, ca cetăţeni, dar şi la nivel internaţional, pentru a răspunde eficient crizei climei”, a mai afirmat acesta.
