Sinod 2015: Proiectul de text final a fost prezentat și discutat de Părinții sinodali
23.10.2015, Vatican (Catholica) - Sinodul Episcopilor dedicat familiei are acum în lucru raportul final. Proiectul de text a fost prezentat joi după-amiază, 22 octombrie 2015, în timpul celei de-a cincisprezecea întruniri generale, desfășurate în prezența Papei Francisc. Au participat 264 de părinți, sub președinția Cardinalului Vingt-Trois, se spune într-un articol din L’Osservatore Romano, apărut în traducere pe Ercis.ro.
La începutul lucrărilor, Pontiful a anunțat decizia de a institui un nou dicaster și că a constituit o comisie pentru a-i stabili competențele asupra laicilor, asupra familiei și asupra vieții. În cursul sesiunii, a fost completată alegerea celor doisprezece membri ai consiliului secretariatului general al Sinodului Episcopilor. Cardinalul Péter Erdő a introdus apoi pe scurt și în general proiectul raportului final, redactat de comisia ad hoc numită de Papa, prezentându-i îndeosebi spiritul sinodal. Cardinalul Lorenzo Baldisseri a ilustrat apoi metodologia pentru elaborarea aceluiași proiect și a prezentat, printre altele, că observațiile prezentate de grupurile de lucru au fost 1355, pe toate cele trei părți ale instrumentum laboris. Schița proiectului raportului final a fost predată apoi Părinților sinodali.
În cursul întrunirii a fost citită și schița unei declarații a Părinților sinodali cu privire la situația familiilor din Orientul Mijlociu, al cărei text definitiv va fi votat și făcut cunoscut sâmbătă, 24 octombrie. Între timp, vineri dimineața, 23 octombrie, cincizeci și unu de Părinți sinodali au luat cuvântul pentru a propune comisiei pentru elaborarea raportului final o serie de sugestii, modificări, observații, reelaborări, adaosuri și precizări la proiectul textului ilustrat joi după-amiază și încredințat tuturor participanților. În plus, numeroase intervenții scrise au fost prezentate la secretariat. Acum comisia va evalua toate contribuțiile, pentru a îmbunătăți textul care va fi citit în aulă sâmbătă dimineață și apoi votat după-amiază.
Prezidată de Cardinalul Tagle, a șaisprezecea întrunire a fost așadar ultima cu intervenții prezentate oral înainte de încheierea adunării. Au luat parte 265 de Părinți sinodali. În intervenții, fiecare durând trei minute, a fost exprimată înainte de toate aprecierea și recunoștința unanimă pentru marea muncă desfășurată de comisie, care a redactat textul ținând cont, așa cum s-a afirmat, de tot ceea ce s-a spus în aulă și în grupurile mici. Proiectul raportului final, s-a mai afirmat în cursul dezbaterii, cu privirea sa asupra familiei, amintește de spiritul Conciliului Vatican II. În sinteză, Biserica vrea să se propună ca însoțitoare de drum care nu merge nici în fața, nici în spatele persoanelor, ci stă alături de ele, ținându-le de mână.
Sinodul – s-a remarcat în diferite intervenții – vrea să relanseze misiunea Bisericii cu mesajul ei puternic și curajos, plin de tandrețe și speranță mai ales față de situațiile de fragilitate, pentru că Biserica nu este scop în sine, ci lumen gentium. De aceea textul, redactat cu gândul îndreptat spre familii, intenționează să fie o propunere pentru a reînnoi atitudinea pastorală a Bisericii și pentru a relansa un dialog, îndeosebi cu aceia care sunt în dificultate. Mai mult voci au scos în evidență spiritul de sinodalitate și colegialitate în jurul Papei, care înseamnă a merge împreună și nu unii împotriva altora. Și nu a lipsit o mulțumire deosebită adresată Papei Francisc pentru stilul său de ascultare și pentru că s-a gândit la un parcurs sinodal de doi ani, în așa fel încât să creeze oportunitatea unei reflecții mai lărgite și aprofundate.
Gândul multor părinți sinodali a mers spre numeroasele familii care au contribuit direct la lucrări, susținându-le și cu rugăciunea. A revenit referința explicită la mărturia de sfințenie a familiilor creștine, de la Acvila și Priscilla – soți și martiri, discipoli ai sfântului Paul – până la soții Martin, părinții Sfintei Tereza de Lisieux, canonizați duminica trecută în timpul Sinodului.
Printre temele tratate în dezbatere, sinceră și deschisă, s-au aflat și situația divorțaților recăsătoriți, homosexualitatea, spiritualitatea familială, raportul dintre conștiință și legea morală, formarea personalului pastoral, atenția față de persoanele cu handicap și chestiunile fierbinți ale persecuției împotriva creștinilor, a războaielor și a migranților. Au fost apoi prezentate o serie de propuneri concrete, inclusiv o comisie patriarhală pentru Orientul Mijlociu. Între alții, au luat cuvântul Cardinalii Vegliò, Bassetti, Marx, Lacroix, Caffarra, Scola, Müller, Eijk, Bagnasco, Nichols, Collins, Urosa Savino, Schönborn, Ouellet, Martínez Sistach, Amato și Sarah, Patriarhii Gregorio al III-lea Laham și Louis Raphaël I Sako, Arhiepiscopii Forte, Shevchuk, Kurtz și Arancedo, Episcopii Solmi și Vesco.
A șaisprezecea întrunire s-a deschis cu rugăciunea. În scurta predică, Mons. Jan Vokál, Episcop de Hradec Králové, în Republica Cehă, a avertizat privitor la riscul de a pierde propria identitate în actualul context social haotic. Și a indicat tocmai în milostivire moștenirea Papei Ioan Paul al II-lea, a cărui comemorare liturgică s-a celebrat joi 22 octombrie.
