Papa a oferit o reflecție despre slujirea preoțească
24.11.2015, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a vorbit vineri, 20 noiembrie 2015, în cadrul unei întâlniri care a marcat aniversarea a 50 de ani de la publicarea decretelor Conciliului Vatican II despre slujirea și viața preoțească și despre formarea preoților, arătând rolul preoților ca venind din comunitate și fiind pentru comunitate. Conferința despre Presbyterorum ordinis și Optatam totius a fost organizată de Congregația pentru Cler, și Papa Francisc și-a început discursul numind cele două decrete „o sămânță, pe care Conciliul a semănat-o în viața Bisericii” și care „a devenit o plantă viguroasă”.
Pontiful a pornit în discursul din Sala Regia din Vatican de la „relația dintre preoți și celelalte persoane… având în vedere faptul că vocația la preoție este un dar pe care Dumnezeu îl dă unora pentru binele tuturor”. Amintind de pasajul din Scrisoarea către Evrei, unde se spune: „Aleși dintre oameni și rânduiți pentru oameni în cele ce sunt ale lui Dumnezeu pentru a aduce daruri și jertfe pentru păcate, preoții trăiesc în mijlocul celorlalți oameni ca niște frați ai lor”, Sfântul Părinte a îndemnat: „să luăm în considerare aceste trei momente: ‘aleși dintre oameni’, ‘rânduiți pentru oameni’, prezenți ‘în mijlocul celorlalți oameni'”.
Un preot, a spus Papa Francisc, „este un om născut într-un anumit context uman: acolo învață valorile de bază, absoarbe spiritualitatea poporului, învață relaționarea. […] Preoții au de asemenea o istorie, ei nu sunt ‘ciuperci’ care apar dintr-odată în Catedrală în ziua hirotonirii lor. Este important ca formatorii și preoții înșiși să își amintească aceasta și să știe să țină cont de această istorie personală de-a lungul drumului formării. […] Aceasta înseamnă că nu se poate face preotul crezând că se formează în laborator, nu; începe în familie cu transmiterea credinței și cu toată experiența din familie.” A adăugat că fiecare vocație este personalizată, „pentru că persoana concretă este cea care chemată la ucenicie și la preoție, ținând cont că numai Cristos este Învățătorul care trebuie urmat și la care trebuie să ne configurăm”.
Papa a adăugat că familia, Biserică domestică, este „centrul muncii pastorale” și „locul prim și fundamental de formare umană, unde poate germina în tineri dorința unei vieți concepute ca drum vocațional, care trebuie parcurs cu angajare și generozitate. […] Un preot bun este înainte de toate un om cu propria sa umanitate, care cunoaște propria istorie, cu bogățiile sale și rănile sale, și care a învățat să facă pace cu ea, ajungând la seninătatea de fond, proprie unui discipol al Domnului. Formarea umană este deci o necesitate pentru preoți, pentru ca să învețe să nu se lase dominați de limitele lor, ci mai degrabă să pună în valoare talentele lor.” Preotul este „un om în pace”, care răspândește seninătate, chiar „și în momentele obositoare, transmițând frumusețea raportului cu Domnul”.
„Noi preoții suntem apostoli ai bucuriei, vestim Evanghelia, adică ‘vestea bună’ prin excelență; desigur nu suntem noi cei care dăm forță Evangheliei – unii cred aceasta – dar putem favoriza sau împiedica întâlnirea dintre Evanghelie și persoane. Umanitatea noastră este ‘vasul de lut’ în care păstrăm comoara lui Dumnezeu, un vas de care trebuie să avem grijă, pentru a transmite bine conținutul său prețios.” Papa i-a avertizat pe preoți să nu își piardă rădăcinile: un preot „rămâne mereu un om al poporului și al culturii care l-a generat; rădăcinile noastre ne ajută să ne amintim cine suntem și unde ne-a chemat Cristos. Noi preoții nu cădem de sus, ci suntem chemați, chemați de Dumnezeu, care ne ia ‘dintre oameni’, pentru a ne constitui ‘în favoarea oamenilor’.”
A doua idee analizată a privit pasajul „rânduiți pentru oameni”: „Aici este un punct fundamental al vieții și al slujirii preoților. Răspunzând la vocația lui Dumnezeu, se devine preoți pentru a-i sluji pe frați și pe surori. Imaginile lui Cristos pe care le luăm ca referință pentru slujirea preoților sunt clare: El este ‘Marele Preot’, în același mod aproape de Dumnezeu și aproape de oameni; este ‘Slujitorul’, care spală picioarele și devine aproape pentru cei mai slabi; este ‘Bunul Păstor’, care are mereu ca scop îngrijirea turmei.” Aceste trei imagini arată că „nu suntem preoți pentru noi înșine și sfințirea noastră este strâns legată de aceea a poporului nostru, ungerea noastră de ungerea sa: tu ești uns pentru poporul tău. A ști și a-și aminti că sunt ‘rânduiți pentru popor’ – popor sfânt, popor al lui Dumnezeu – îi ajută pe preoți să nu se gândească la sine, să fie cu autoritate și nu autoritari, fermi dar nu duri, bucuroși dar nu superficiali, așadar, păstori nu funcționari.”
A amintit ceea ce Sfântului Ambroziu spunea în secolul al IV-lea: „Unde este milostivirea este duhul Domnului, unde este rigiditatea există numai slujitorii săi”, Papa explicând apoi: „slujitorul fără Domnul devine rigid, și acesta este un pericol pentru poporul lui Dumnezeu. Păstori, nu funcționari.” De misiunea preotului beneficiază „poporul lui Dumnezeu și toată omenirea”, a spus Sfântul Părinte, adăugând că „formarea umană, cea intelectuală și cea spirituală ajung în mod natural în cea pastorală, căreia îi furnizează instrumente și virtuți și dispoziții personale. Când toate acestea se armonizează și se amestecă cu un zel misionar genuin, de-a lungul drumului unei vieți întregi, preotul poate să îndeplinească misiunea încredințată de Cristos Bisericii Sale.”
Papa Francisc a reflectat apoi la misiunea specială a Episcopilor, afirmând că aude adesea preoții plângându-se că l-au sunat pe Episcop cu o problemă, dar „secretara mi-a spus că este foarte ocupat, că este plecat, că nu mă poate primi mai devreme de trei luni”. Sfatul lui pentru Episcopi a fost să își facă timp pentru preoți și să petreacă timp în Diecezele lor. „Un episcop este mereu ocupat, slavă Domnului, dar dacă tu Episcop primești un telefon de la un preot și nu poți să îl primești pentru că ai mult de lucru, cel puțin ia telefonul și sună-l și spune-i: ‘Este urgent? Nu este urgent? Ei bine, vino în ziua aceea…’, astfel te simte aproape. Există Episcopi care par să se îndepărteze de preoți… Apropiere, măcar un telefon! Și aceasta este iubire de părinte, fraternitate.”
Al doilea sfat a privit petrecerea timpului în Dieceză, Papa amintind scuza deasă „am o conferință în cutare oraș și apoi trebuie să fac o călătorie în America, și apoi…” A răspuns ironic: „Ascultă, decretul privind reședința, de la (Conciliul din) Trento, mai este în vigoare! Și dacă nu te simți bine să stai în Dieceză, dă-ți demisia, și umblă prin lume făcând un alt apostolat foarte bun. Dar dacă ești Episcop al acelei Dieceze, ai reședința acolo. Aceste două lucruri, apropiere și reședință. Aceasta este pentru noi, Episcopii! Se devine preot pentru a fi în mijlocul oamenilor.” Și a continuat: „Binele pe care preoții îl pot face se naște mai ales din apropierea lor și dintr-o iubire tandră față de persoane. Nu sunt filantropi sau funcționari, preoții sunt părinți și frați. Paternitatea unui preot face atât de mult bine.”
A reflectat apoi la faptul că preoții sunt chemați să facă concretă iubirea lui Dumnezeu pentru popor și s-a referit la Spovadă. „Mereu se pot găsi că pentru a da dezlegarea. Este bine. Dar uneori nu se poate dezlega. Există preoți care spun: ‘Nu, de acest lucru nu te pot dezlega, pleacă’. Nu este calea de urmat. Dacă nu poți să dai dezlegarea, explică și spune: ‘Dumnezeu te iubește mult, Dumnezeu te iubește. Pentru a ajunge la Dumnezeu există atâtea căi. Eu nu îți pot da dezlegarea, îți dau binecuvântarea. Dar întoarce-te, întoarce-te mereu aici, pentru că de fiecare dată când tu te întorci îți voi da binecuvântarea ca semn că Dumnezeu te iubește.’ Și acel bărbat sau acea femeie pleacă plin de bucurie pentru că a găsit icoana Tatălui, care nu refuză niciodată; într-o manieră sau în alta l-a îmbrățișat.”
Papa a oferit și o examinare a conștiinței pentru preoți, întrebându-i: „Inima mea unde este? În mijlocul oamenilor, rugându-se cu și pentru oameni, implicat cu bucuriile și suferințele lor, sau mai degrabă în mijlocul lucrurilor din lume, al afacerilor pământești, al spațiilor mele private?” Și-a încheiat discursul îndemnându-i pe cei prezenți să își ofere lucrarea în Biserică drept reflecție asupra cuvintelor Conciliului Vatican II despre preoție, „contribuind la formarea preoților […] configurați mereu după Domnul”.
Legături
Imagini
