Papa Francisc a aniversat împlinirea a 79 de ani
18.12.2015, Vatican (Catholica) - Un „La mulți ani!” cântat în cor și mirosul de tort au umplut joi Vaticanul, un grup de tineri din Acțiunea Catolică italiană venind să îl felicite pe Papa Francisc cu ocazia împlinirii a vârstei de 79 de ani. După ce Pontiful a suflat în lumânare, s-a adresat tinerilor veniți cu ocazia anualei audiențe de Crăciun, mulțumindu-le pentru tort și pentru urări. A binecuvântat angajamentul asociației în favoarea primirii migranților și i-a încurajat pe tineri să devină misionari ai lui Cristos.
Acțiunea Catolică este o asociație de laici pusă în slujba Bisericii, existând în multe țări din toată lumea, inclusiv în România. „Călătoria spre Domnul presupune a urma drumul bun – nu cel rău; înseamnă a te pune pe drumul iertării, păcii și solidarității”, le-a spus Papa Francisc tinerilor catolici italieni. „În acest sens, inițiativa voastră în sprijinul migranților este una foarte bună. Atâția frați și surori sosesc plini de speranță dar sunt și răniți și au nevoie disperată de atâtea, inclusiv de pace și hrană.” Sfântul Părinte i-a încurajat pe tineri să fie caritabili cu bunurile pe care le posedă, subliniindu-le că trebuie să împărtășească din ce au cu cei mai puțin norocoși.
Desigur, nu doar Acțiunea Catolică i-a transmis Papei urări cu ocazia zilei de naștere. Cu o zi înainte, la audiența generală din Piața San Pietro, jurnalista mexicană Valentina Alazraki i-a oferit Papei un tort în formă de sombrero. Alazraki a scris pe Twitter că a oferit tortul „în numele Mexicului, care vă așteaptă”, referire la vizita pe care în februarie 2016 Pontiful o va face în această țară. Apoi sunt desigur rețelele sociale prin care au sosit nenumărate urări cu ocazia zilei de naștere.


La multi ani, Papa Francisc!
Din tot sufletul va doresc sanatate!!!
Anul Milostivirii divine sper ca va avea puterea, prin multele sale rugaciuni, sa schimbe fata lumii dupa vointa lui Dumnezeu.
E v v i v a …!
Felicia (79 de ani)