Papa Francisc: Viața „normală”, capcană pentru preoți
25.01.2016, Vatican (Catholica) - „Voi vă pregătiți să continuați acel impuls al Duhului, pentru a fi ‘viitorul Bisericii’ după inima lui Dumnezeu; nu după preferințele fiecăruia sau modele momentului, ci așa cum cere vestirea Evangheliei”, a afirmat Papa Francisc dimineața aceasta, primind în audiență comunitatea de la Seminarul Pontifical Lombard din Roma, în Aula Clementină din Vatican. „Pentru a vă pregăti bine este nevoie o muncă aprofundată, dar mai ales o convertire interioară, care zilnic să înrădăcineze slujirea în prima chemare a lui Isus și să o reînsuflețească în raportul personal cu El, așa cum făcea Apostolul Paul, a cărui convertire chiar o amintim astăzi.”
Papa a amintit de Sf. Carol Borromeu, a cărui viață este prezentată „ca o constantă ‘mișcare de convertire’, îndreptată să reflecteze imaginea Păstorului. ‘El s-a identificat cu această imagine, a hrănit-o cu viața sa, știind că discursul devine realitate cu prețul sângelui: sanguinis ministri erau pentru el preoții adevărați. Așadar el a împlinit această imagine pierzându-se în ea. A pus toată pasiunea pentru a o reproduce.’ Astfel, marea operă a teologilor timpului, culminată în Conciliul din Trento, a fost realizată de păstori sfinți precum Borromeu.”
Sfântul Părinte a subliniat de asemenea celor prezenți că sunt moștenitorii și mărturisitorii unei mai istorii de sfințenii, „care își înfige rădăcinile în patronii voștri, Episcopii Ambroziu și Carol, și în timpuri mai recente a avut, chiar printre studenți, trei Fericiți și trei Servitori ai lui Dumnezeu. Aceasta este ținta spre care trebuie să se tindă! Însă, apare adesea pe drum o ispită care trebuie respinsă: aceea a ‘normalității’, a unui păstor căruia îi este suficientă o viață ‘normală’. Acest preot începe să se mulțumească de orice atenție primește, își judecă slujirea după succesele sale și merge treptat în căutarea a ceea ce îi place, devenind căldicel și fără adevărat interes față de alții. ‘Normalitatea’ pentru noi este în schimb sfințenia pastorală, darul vieții. Dacă un preot alege să fie numai o persoană normală, va fi un preot mediocru, sau mai rău.”
„Poate vesti cuvinte de viață numai cel care face din propria viață un dialog constant cu Cuvântul lui Dumnezeu, sau, mai bine zis, cu Dumnezeu care ne vorbește. În acești ani vă este încredințată misiunea de a vă antrena în acest dialog de viață: cunoașterea diferitelor discipline pe care le studiați nu este scop în sine, ci trebuie concretizată în colocviul rugăciunii și în întâlnirea reală cu persoanele. Nu folosește formarea compartimentată, căci rugăciunea, cultura și pastorația sunt pietrele fundamentale ale unui edificiu unic: trebuie să fie mereu puternic unite pentru a se susține reciproc, bine cimentate între ele, pentru ca preoții de astăzi și de mâine să fie oameni spirituali și păstori milostivi, unificați interior de iubirea Domnului și capabili de a răspândi bucuria Evangheliei în simplitatea vieții.”
Papa a remarcat de asemenea că pentru a fi un preot bun este esențial să se mențină contactul cu Episcopul și apropierea de el. „Caracteristica preotului diecezan este tocmai natura sa diecezană, ce își are piatra unghiulară în relația frecventă cu Episcopul, în dialogul și în discernământul cu el. Un preot care nu are un raport asiduu cu Episcopul său lent se izolează de corpul diecezan și rodnicia sa se diminuează, tocmai pentru că nu exercită dialogul cu Părintele Diecezei.” A încheiat cerându-le celor prezenți să cultive „frumusețea prieteniei și arta de a stabili relații, pentru a crea o fraternitate sacerdotală mai puternică decât diversitățile particulare”.
Legături
Imagini
