Papa va merge în Suedia pentru comemorarea Reformei
02.06.2016, Lund (Catholica) - Federația Mondială Luterană și Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor au emis o declarație comună privind evenimentele ecumenice de la Lund și Malmö, Suedia, la care Papa Francisc va participa pe 31 octombrie, când se marchează 500 de ani de la Reformă. Nu există încă o agendă detaliată a călătoriei, dar conform purtătorului de cuvânt al Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi SJ, pe 1 noiembrie Papa va prezida o Liturghie publică. Iată declarația:
Marcarea ecumenică luterano-catolică a 500 de ani de la Reformă, pe 31 octombrie, în Lund, Suedia, va avea două părți. Se va începe cu o celebrare în Catedrala din Lund și se va continua cu un eveniment public pe Arena din Malmö, deschisă unei participări ample. Evenimentul comun al Federației Mondiale Luterane (LWF) și al Bisericii Romano-Catolice va sublinia cei 50 de ani de dialog ecumenic continuu între catolici și luterani și roadele comune ale acestei colaborări. Evenimentul comemorativ al celor 500 de ani de la Reformă este structurat în jurul temelor recunoștinței, căinței și angajamentului pentru o mărturie comună. Scopul este să se exprime darurile Reformei și să se ceară iertare pentru diviziunile perpetuate de creștinii din cele două tradiții.
Catedrala din Lund va fi gazda rugăciunii comune pe baza recentului ghid liturgic catolico-luteran intitulat „Rugăciunea comună”, rezultat din raportul „De la conflict la comuniune”. Arena din Malmö va fi scena unor activități dedicate angajamentului pentru o mărturie și slujire comună a catolicilor și luteranilor în lume. Vor fi prezentate realizări majore ale Serviciului Mondial al LWF, respectiv ale Caritas Internationalis, legate de asistarea refugiaților, edificarea păcii, apărarea mediului. Arena poate găzdui până la 10.000 de persoane.
Papa Francisc, Episcopul Munib A. Younan, președintele LWF, și rev. Martin Junge, secretarul general LWF, vor conduce momentul de rugăciune din Lund și evenimentul din Malmö în cooperare cu liderii Bisericii Elveției și a Diecezei catolice de Stockholm. „Există o forță atunci când comunitățile găsesc calea de ieșire din conflict. În Cristos suntem încurajați să slujim împreună în această lume. Comemorarea comună este o mărturie despre iubirea și speranța pe care le avem cu toții datorită harului lui Dumnezeu”, afirmă președintele și secretarul general LWF.
Cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, a explicat: „Concentrându-ne împreună pe centralitatea lui Dumnezeu și cu o abordare cristocentrică, luteranii și catolicii vor avea posibilitatea comemorării ecumenice a Reformei nu într-un mod pragmatic simplist, ci în sensul profund al credinței în Cristos răstignit și înviat”. Arhiepiscopul Antje Jackélen al Bisericii Elveției a spus la rândul său: „Privim cu nerăbdare spre acest eveniment care poate reuni până la 10.000 de persoane. Ideea din spatele evenimentului de pe arenă este să descrie suplimentar dezvoltarea de la conflict la comuniune, cu un accent pe speranța pentru viitor și pe slujirea comună în lume”. Episcopul Anders Arborelius al Diecezei catolice de Stockholm a adăugat: „Istoria va fi scrisă când Papa Francisc și liderii LWF vor vizita Lund și Malmö pentru a-i încuraja pe toți să meargă mai departe pe drumul spre unitatea creștină”.
Informații despre comemorarea ecumenică vor fi publicate pe situl evenimentului: Lund2016.net.
