Papa Francisc: Bunul samaritean ne indică un stil de viață
10.07.2016, Vatican (Catholica) - Duminică, 10 iulie 2016, la rugăciunea Angelus de la amiază, Papa Francisc a arătat că parabola bunului samaritean nu este doar un pasaj frumos la care să reflectăm, ci semnifică o alegere concretă pe care o facem hotărându-ne cum să trăim și cum să ne purtăm cu cei din jurul nostru. Bunul samaritean indică un stil de viață, și noi suntem cei care îl alegem sau îl respingem, a spus Pontiful, explicând că atitudinea bunului samaritean ne testează credința, deoarece credința fără fapte “este moartă”. Vă oferim discursul Sfântului Părinte, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu și apărută pe Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Astăzi liturgia ne propune parabola numită a „bunului samaritean”, luată din Evanghelia lui Luca (10,25-37). Ea, în relatarea sa simplă și stimulantă, indică un stil de viață, al cărui baricentru nu suntem noi înșine, ci ceilalți, cu dificultățile lor, pe care le întâlnim pe drumul nostru și care ne interpelează. Ceilalți ne interpelează. Și când ceilalți nu ne interpelează, ceva nu funcționează acolo; ceva în inima aceea nu este creștin. Isus folosește această parabolă în dialogul cu un învățător al legii, cu privire la dubla poruncă ce permite să se intre în viața veșnică: a-l iubi pe Dumnezeu cu toată inima și pe aproapele ca pe noi înșine (v. 25-28). „Da – răspunde acel învățător al legii – dar, spune-mi, cine este aproapele meu?” (v. 29). Și noi ne putem pune această întrebare: cine este aproapele meu? Pe cine trebuie să-l iubesc ca pe mine însumi? Pe rudele mele? Pe prietenii mei? Pe conaționalii mei? Pe cei de aceeași religie cu mine?… Cine este aproapele meu?
Isus răspunde cu această parabolă. Un om, de-a lungul drumului de la Ierusalim la Ierihon, a fost atacat de tâlhari, bătut și abandonat. Pe drumul acela trec mai întâi un preot și apoi un levit, care, deși văzându-l pe omul rănit, nu se opresc și merg mai departe (v. 31-32). Apoi trece un samaritean, adică un locuitor din Samaria, și ca atare disprețuit de iudei pentru că nu respecta adevărata religie; și în schimb el, chiar el, când l-a văzut pe acel sărman nenorocit, „i s-a făcut milă. Apropiindu-se, i-a legat rănile […], l-a dus la un han și i-a purtat de grijă” (v. 33-34); și ziua următoare l-a încredințat îngrijirii hangiului, a plătit pentru el și a spus că va plăti și tot restul (cf. v. 35).
În acest moment Isus se adresează învățătorului legii și îl întreabă: „Cine dintre aceștia trei – preotul, levitul, samariteanul – ți se parte că a fost aproapele celui care a căzut în mâinile tâlharului?” Acela desigur – pentru că era inteligent – răspunde: „Cel care a avut milă de el” (v. 36-37). În acest mod Isus a răsturnat complet perspectiva inițială a învățătorului legii – și pe a noastră! -: nu trebuie să-i cataloghez pe ceilalți pentru a decide cine este aproapele meu și cine nu este. Depinde de mine să fiu sau să nu fiu aproapele – decizia este a mea – depinde de mine să fiu sau să nu fiu aproapele persoanei pe care o întâlnesc și care are nevoie de ajutor, chiar dacă este străină sau eventual ostilă.
Isus conclude: „Mergi și fă și tu la fel” (v. 37). Frumoasă lecție! Și o repetă fiecăruia dintre noi: „Mergi și fă și tu la fel”, fă-te aproapele fratelui și surorii pe care-i vezi în dificultate. „Mergi și fă și tu la fel”. A face fapte bune, nu numai a spune cuvinte în vânt. Îmi vine în mine cântecul acela: ‘Cuvinte, cuvinte, cuvinte’ [‘Parole, parole, parole’]. Nu. A face, a face. Și prin faptele bune pe care le facem cu iubire și cu bucurie față de aproapele, credința noastră răsare și aduce rod. Să ne întrebăm – fiecare să răspundă în inima sa – să ne întrebăm: credința noastră este rodnică? Credința noastră produce fapte bune? Sau este mai degrabă sterilă, deci mai multă moartă decât vie? Mă fac aproapele sau pur și simplu trec pe lângă? Sunt dintre aceia care selecționează oamenii după propria plăcere?
Aceste întrebări este bine să ni le punem și să ni le punem adesea, pentru că la sfârșit vom fi judecați despre faptele de milostenie. Domnul va putea să ne spună: Dar tu îți amintești de momentul acela pe drumul de la Ierusalim la Ierihon? Acel om pe jumătate mort eram eu. Îți amintești? Acel copil înfometat eram eu. Îți amintești? Acel migrant pe care atâția voiau să-l alunge eram eu. Acei bunici singuri, abandonați în azile, eram eu. Acel bolnav singur în spital, pe care nu-l vizita nimeni, eram eu. Să ne ajute Fecioara Maria să mergem pe calea iubirii, iubire generoasă față de alții, calea bunului samaritean. Să ne ajute să trăim porunca principală pe care ne-a lăsat-o Cristos. Acesta este drumul pentru a intra în viața veșnică.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Astăzi este „Duminica Mării”, în sprijinul asistenței pastorale a oamenilor de pe mare. Îi încurajez pe marinari și pe pescari în munca lor, adesea dură și riscantă, precum și pe capelani și pe voluntari în slujirea lor prețioasă. Maria, Steaua Mării, să vegheze asupra voastră! Și vă salut pe voi toți, credincioși din Roma și din atâtea părți din Italia și din lume.
Adresez un salut special pelerinilor din Puerto Rico; acelor polonezi care au făcut o ștafetă de la Cracovia la Roma – bravo! -; și-l extind la participanții la marele pelerinaj al Familiei Radio Maria la Sanctuarul din Częstochowa, ajuns la a 25-a ediție. Dar am auzit acolo și câțiva dintre conaționalii mei care nu stau liniștiți. Argentinienilor care sunt aici, și care fac gălăgie – que hacen lío -, un salut special!
Salut familiile din Dieceza de Adria-Rovigo, Surorile Fiice ale Carității Preaprețiosului Sânge, Ordinul Secular Terezian, credincioșii din Limbiate și Comunitatea Misionară Ioan Paul al II-lea. Urez tuturor o duminică frumoasă și caldă! Nu uitați, vă rog, să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
