Papa emerit despre viața sa de rugăciune
09.09.2016, Vatican (Catholica) - Pe 9 septembrie, la chioșcurile de ziare italiene cu ziarul „Corriere della Sera” și în librării cu Garzanti, iese un volum care adună interviuri luate Papei emerit Benedict al XVI-lea și din care cotidianul milanez a publicat anticipat câteva pasaje. Textul a fost îngrijit de Peter Seewald și tradus de Chicca Galli (Ultime conversazioni, 240 de pagini) și este a patra realizată de jurnalistul și scriitorul german după interviurile luate Cardinalului Joseph Ratzinger despre creștinism și Biserica catolică în secolul al XXI-lea (Sarea pământului, 1996), despre credință și viață astăzi (Dumnezeu și lumea, 2000) și Papei Benedict al XVI-lea despre pontificat, Biserică și semnele timpurilor (Lumina lumii, 2010). Pr. Mihai Pătrașcu a tradus pentru ITRC.ro fragmentele făcute publice.
– Nu vă apasă enorm să nu mai luați în mână stiloul?
– Deloc. Pregătesc în fiecare săptămână omiliile mele pentru duminică și pentru aceasta am mereu o misiune spirituală de desfășurat: unde să găsesc cuvintele pentru a interpreta un text. Dar ni aș mai putea scrie. În spatele scrisului există o muncă metodică și pentru mine ar fi pur și simplu prea obositor.
– Scrieți predici pentru patru, cinci persoane?
– De ce nu? [râde] Desigur! Fie că sunt trei sau douăzeci sau o mie de persoane, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ajungă mereu la om.
– Există anumite exerciții spirituale pe care acum le îndrăgiți mai mult și au pentru Dvs mai multă valoare?
– Eh, acum pot să mă opresc asupra breviarului, să mă cufund în lectura sa și să aprofundez în acest mod apropierea de Psalmi, de Sfinții Părinți. Și așa cum am spus deja, în fiecare duminică țin și o scurtă omilie. Toată săptămâna las ca gândurile mele să se apropie un pic de temă, așa încât să se formeze încet-încet și eu să pot degusta un text în diferitele sale părți. Ce îmi spune? Ce le spune oamenilor aici în mănăstire? Aceasta este noutatea, dacă pot să spun așa: faptul ca eu să mă pot coborî cu și mai mult liniște în Psalmi, ca să pot intra în familiaritate tot mai mare cu ei. Și ca în acest mod textele liturgiei, mai ales cele duminicale, să mă însoțească toată săptămâna.
– Aveți o rugăciune preferată?
– Există mai multe. Este aceea a Sfântului Ignațiu: „Ia, Doamne, și primește toată libertatea mea…”. Apoi una a Sfântului Francisc Xaveriu: „Eu te iubesc nu pentru că poți să îmi dai paradisul sau să mă condamni la iad, ci pentru că ești Dumnezeul meu. Te iubesc pentru că Tu ești Tu”. Sau aceea a Sfântului Nicolae de Flüe: „Ia-mă așa cum sunt…”. Și apoi îmi place în mod deosebit – aș fi văzut-o foarte bine inserată în Gotteslob [carte de rugăciuni și de cântece folosită în Diecezele catolice de limbă germană], dar am uitat să o propun – „rugăciunea comună” a sfântului Petru Canisiu care este din secolul al XVI-lea dar este încă frumoasă și actuală.
– Vă numeau „profesor Papă” sau „Papa teologul”. Credeți că erau apelative potrivite?
– Aș spune că încercam să fiu mai ales un păstor. Și una dintre îndatoririle unui păstor este să trateze cu pasiune Cuvântul lui Dumnezeu, care este și ceea ce ar trebui să facă un profesor. Am fost și un duhovnic. Conceptele de „profesor” și „duhovnic” au din punct de vedere filologic aproape aceeași semnificație, chiar dacă îndatorirea unui păstor este mai apropiată de cea a duhovnicului.
– Până acum, oricât de departe poate merge privirea noastră, în nici un loc nu există ceva ce am putea să ne imaginăm cerul în care ar trebui să domnească Dumnezeu.
– [râde] Este pentru că nu există un loc în care El domnește. Dumnezeu însuși este locul mai presus de toate locurile. Dacă priviți în lume, nu vedeți cerul, ci vedeți peste tot urmele lui Dumnezeu: în structura materiei, în raționalitatea realității. Și acolo unde vedeți oamenii, găsiți urmele lui Dumnezeu. Vedeți viciul, dar și virtutea, iubirea. Acestea sunt locurile în care este Dumnezeu. Trebuie să ne dezlipim de aceste concepții spațiale antice, care nu mai sunt aplicabile nu pentru că universul nu este infinit în sensul strict al termenului, chiar dacă este destul de mare pentru ca noi oamenii să îl putem defini ca atare. Dumnezeu nu poate să fie în vreo parte înlăuntrul sau în afara lui, prezența sa este complet diferită.
Este foarte important să reînnoim și modul nostru de a gândi, să ne eliberăm de categoriile spațiale și să le înțelegem dintre perspectivă nouă. După cum există o prezență spirituală între oameni – două persoane pot să fie apropiate chiar dacă trăiesc în continente diferite pentru că această dimensiune de proximitate nu se identifică cu aceea spațială – tot așa Dumnezeu nu este „în vreun loc”, ci este realitatea. Realitatea fundament a tuturor realităților. Și pentru această realitate am nevoie de un „unde” pentru că „unde” este deja o delimitare, nu mai este deja infinitul, creatorul, care este universul, care cuprinde orice timp și nu este el însuși timp, ci îl creează și este mereu prezent.
Cred că multe dintre percepțiile noastre trebuie revizuite. Și ideea noastră de ansamblu despre om s-a schimbat. Nu mai avem șase mii de ani de istorie [așa cum se calculează în Biblie], dar nu știu cât mai mulți. Să lăsăm deschise aceste ipoteze numerice. În orice caz, pe baza acestei cunoașteri, structura timpului, cea a istoriei astăzi se revelează schimbată. Aici misiunea primară a teologiei este să desfășoare o muncă și mai aprofundată și să ofere oamenilor noi posibilități de a-l reprezenta pe Dumnezeu. Traducerea teologiei și a credinței în limba de astăzi este încă foarte deficitară; este necesar să se creeze scheme de reprezentare, să fie ajutați oamenii să înțeleagă că astăzi nu trebuie să îl caute pe Dumnezeu în „vreun loc”. Este mult de făcut.
Imagini
