„Nennolina” ar putea deveni cea mai tânără Fericită nemartiră
17.12.2007, Vatican (Catholica) - Antonia Meo, căreia i se spunea familiar „Nennolina” sau Antonietta, au putea deveni cea mai tânără fericită, fără a fi fost martiră, din istoria Bisericii. În dimineaţa zilei de luni, 17 decembrie 2007, Papa Benedict al XVI-lea a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge Decretele care recunosc virtuţile eroice pentru 8 Servi ai lui Dumnezeu, între care se numără micuţa Antonia, care vor putea astfel să fie ridicaţi la cinstea altarelor. Antonietta Meo s-a născut la Roma în 15 decembrie 1930, într-o familie cu solide principii morale şi religioase, în care se recita Rozariul în fiecare zi. Era o fetiţă foarte vioaie, mereu veselă, căreia îi plăcea să cânte.
Într-o zi a căzut lovindu-şi genunchiul. Dar durerea părea că nu mai vrea să treacă. Văzută atunci de medici, care la început nu înţelegeau natura bolii ei, în final a fost diagnosticată de „osteosarcom”, o tumoare la oase. I-a fost atunci amputat piciorul. Nennolina, care avea puţin peste cinci ani, a purtat o proteză ortopedică grea, dar vivacitatea era aceeaşi dintotdeauna. Mai mult, s-au înmulţit rugăciunile şi în fiecare seară avea obiceiul să pună la picioarele crucifixului o scrisorică, dictată mai întâi mamei şi apoi scrisă chiar de ea. Astfel a lăsat, împreună cu un jurnal, mai mult de o sută de scrisori adresate lui Isus, Mariei, lui Dumnezeu Tatăl şi Spiritului Sfânt, care dezvăluie o viaţă de un puternic misticism dar şi o „gândire” teologică uimitoare, care se ascundea în spatele frazelor foarte simple.
Nennolina, în ciuda vârstei mici, înţelegea că pe Calvar Maria a suferit cu Isus şi pentru Isus şi scria: „Dragă Isus, Tu care ai suferit atâta pe cruce… vreau să stau mereu pe Calvar aproape de Tine şi de Mămica Ta” (28 ianuarie1937). „Dragă Isus – scria cu altă ocazie -, te iubesc atât de mult […] vreau să mă abandonez în braţele Tale şi fă din mine ceea ce vrei Tu”; „ajută-mă cu harul Tău, ajută-mă, pentru că fără harul Tău nu pot să fac nimic”. Scrisorile către Fecioara erau pline de afecţiune: „Iubită Fecioară, tu eşti atât de bună, ia inima mea şi du-o la Isus” (18 septembrie 1936). Ei i se adresează cu propunerea de a fi mereu ascultătoare ca şi Isus. În timpul frecventelor şederi în spital, mergea în căruciorul cu rotile în fiecare zi înaintea imaginii Fecioarei pentru a recita rugăciuni şi a depune la picioarele ei flori de câmp culese de mama ei. În sărbătoarea Neprihănitei din 1936, în timp ce se apropia de ultimul ei Crăciun, Nennolina scria: „Sunt bucuroasă că astăzi este sărbătoarea ta, Iubită Fecioară! […] spune-i lui Isus să mă facă să mor înainte să comit un păcat de moarte!” Consumată de tumoare, după lungi suferinţe, Nennolina a murit în 3 iulie 1937, când încă nu împlinise 7 ani, sâmbăta, într-o clinică din Roma.
După moartea Nennolinei au urmat convertiri şi haruri şi faima ei de sfinţenie s-a răspândit pretutindeni. După doi ani, biografiile ei au început să circule şi în afara Italiei. La cinci ani de la moartea ei, Centrul naţional al Tineretului feminin din Acţiunea Catolică, prezidat atunci de Armida Barelli, s-a constituit promotor al cauzei de beatificare şi canonizare. În 22 aprilie 1968 s-a deschis aşadar etapa diecezană a procesului care s-a încheiat în 23 martie 1972. Însă motivul vârstei fragede a creat nu puţine întârzieri şi dificultăţi în desfăşurarea cauzei, până când a fost deschisă calea pentru recunoaşterea canonică a sfinţeniei din partea Bisericii şi pentru copii.
În 1981 Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a abolit restricţia potrivit căreia trăirea eroică a virtuţilor creştine trebuie să aibă loc pentru „o perioadă îndelungată”. Această prevedere va duce apoi, cu ocazia Marelui Jubileu al Anului 2000, la beatificarea celor doi păstoraşi de la Fatima, Iacinta şi Francesco Marto. Cauza Antoniettei Meo a fost reluată în mai 1999, când s-a constituit la Roma „Asociaţia Nennolina”, care pe lângă susţinerea materială a procesului canonic de beatificare promovează studii şi cercetări asupra vieţii şi gândirii Nennolinei. Trupul Antoniei se odihneşte acum într-o micuţă capelă adiacentă celei care păstrează relicvele patimii lui Isus, în interiorul Bazilicii Sfânta Cruce din Ierusalim. Aceasta este Bazilica unde a fost botezată şi care se găseşte în cartierul din Roma în care şi-a trăit scurta viaţă.
