160 de prezență a catolicilor pe Valea Prahovei
07.11.2016, Câmpina (Catholica) - Duminică, pe 6 noiembrie, pentru comunitatea romano-catolică din Câmpina a fost zi de mare sărbătoare: a celebrat 160 de ani de prezență pe Valea Prahovei. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, a prezidat Sfânta Liturghie solemnă, în biserica parohială Sfântul Anton de Padova. În jurul altarului s-au aflat și doi dintre foștii parohi ai comunității din Câmpina: pr. Alois Ilieș (1983 – 1994) și pr. Pavel Encuță (2003 – 2013); actualul paroh, pr. Claudiu Cojan; pr. Dr. Emil Moraru, prodecan al Facultății de Teologie-catolică; pr. Gabriel Popa, secretar Eparhial; pr. Anton Ghiuzan, preot pensionar.
La predică, Arhiepiscopul și-a exprimat bucuria de a fi, la ceas de sărbătoare, în mijlocul comunității din Câmpina. Apoi, aducând în prim plan cuvintele Apostolului Paul din a doua lectură, a făcut comunității urarea ca: „Dumnezeu să întărească inimile voastre ca să puteți săvârși binele în tot ce faceți și în tot ce vorbiți!”, și a adăugat: „În această zi în care, prin Sfânta Liturghie, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toată istoria pe care au trăit-o credincioșii catolici pe aceste meleaguri, ne exprimăm încrederea în viitorul care începe în fiecare clipă, în fiecare zi, și care stă înaintea noastră, implorând ajutorul și ocrotirea lui Dumnezeu”. În încheierea cuvântului de învățătură, Arhiepiscopul a spus: „De când am cunoscut comunitatea de la Câmpina, prin 1983, numărul catolicilor este cam același; dar oricât de puțini am fi, chiar dacă suntem prezentați ca minoritari, noi facem parte din Biserica Universală, răspândită pe toate continentele. Noi facem parte din Biserica lui Cristos și trebuie să fim mândri de acest fapt: că suntem în marea familie a Bisericii Catolice, în marea familie care așteaptă de la Dumnezeu nu numai binele pe acest pământ, dar și binele și fericirea veșnică.”
Și a continuat: „Vă fac vouă, celor care sunteți din Câmpina, cele mai bune urări, așa cum am spus-o deja prin cuvintele Apostolului Paul, îndemnându-vă să rămâneți statornici în credința noastră catolică, cu toate încercările prin care treceți. Nu uitați niciodată drumul spre biserică, pentru că drumul acesta este drumul mântuirii noastre. Continuăm Sfânta Liturghie mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru anii în care a păstrat această comunitate și rugându-l să o păstreze pe mai departe”. Vizita la Câmpina a Înaltpreasfințitului Ioan Robu a coincis cu ziua sa de naștere, fapt care a oferit comunității locale ocazia și bucuria de a-și felicita în mod personal Păstorul.

