Credinţa noastră, viaţa noastră – nr. 6/2007
26.11.2007, România (Catholica) - Zilele acestea a apărut online numărul pe lunile noiembrie-decembrie al revistei electronice „Credinţa noastră, viaţa noastră”. Editorialul semnat de Andrei Mărcuş şi intitulat „Vrednic este!” ne aminteşte de apropiata ridicare „la treapta arhieriei a doi preoţi. Este vorba de părintele Mihai Frăţilă din Arhiepiscopia de Făgăraş şi Alba-Iulia care, în ultimii ani ca şi rector, s-a îngrijit de tinerii seminarişti şi preoţii care se pregătesc la Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma şi de părintele Vasile Bizău care este originar din Episcopia de Maramureş, el fiind, de mai mulţi ani, profesor asociat al Facultăţii de Filosofie, Teologie, Artă din cadrul Universităţii de Nord din Baia Mare şi totodată viceparoh în parohia Sfânta Cruce din aceeaşi localitate.”
Urmează două texte de natură spirituală: „Pe drumul Postului către Crăciun”, de Cristian Crişan; şi „A împărtăşi slăbiciunea în drumul comun spre Împărăţia lui Dumnezeu”, semnat de cel care în curând va deveni primul Episcop greco-catolic pentru Bucureşti de după anul 1948. Episcopul numit Mihai Frăţilă meditează pe marginea Evangheliei săracului Lazăr. Pr. William Alexandru Bleiziffer, notarul Sinodului Bisericii Greco-catolice, semnează următorul articol intitulat „Alegerea Episcopilor în Bisericile sui iuris”. Dan Pătraşcu ne oferă apoi articolul „Cinstirea icoanelor, credinţă sau idolatrie?” Ultimele două materiale sunt recenzii de cărţi: Ioan Cârja prezintă „Pius al X-lea şi epoca sa” (Pio X e il suo tempo), carte semnată de Gianni La Bella şi apărută în 2003 în Italia; iar Cristian Rus o altă carte italiană, „Isus văzut de aproape” (Gesu visto da vicino), apărută în 2004.
