Pe scurt: sport, diamante, consacrare
16.11.2007, --- (Catholica) - » Secretarul Consiliului Pontifical pentru Laici, Episcopul german Joseph Clemens, a anunţat că în curând Vaticanul va emite un document despre sport. Ar fi primul document oficial al Vaticanului pe această temă, până acum existând doar un volum din septembrie 2006 al aceluiaşi Consiliu în care erau incluse textele unei conferinţe despre sport. Vaticanul a înfiinţat în 2004 Biroul pentru Sporturi în cadrul Consiliului Pontifical pentru Laici, iniţiativă susţinută de Papa Ioan Paul al II-lea. Biroul are ca sarcină să fie liantul dintre Vatican şi organizaţiile sportive internaţionale, încurajând evanghelizarea lumii sportive.
» O colecţie de bijuterii donate patronului oraşului Napoli, Sf. Ianuariu, este expusă în premieră. Deschisă la 14 noiembrie, expoziţia din oraşul italian are ca piesă principală un colier al Sf. Ianuariu, considerat a fi cea mai scumpă bijuterie din lume. Munca la colier a început în 1679, la cererea familiei Bourbon. Este format din 13 inele mari de aur de care atârnă cruci decorate cu safire şi smaralde. Mai este expusă o mitră placată cu aur din 1713, precum şi peste 3.700 de rubine, smaralde şi diamante. Despre Sf. Ianuariu nu se cunosc prea multe, decât că a fost Episcop de Benevento, la sud de Napoli, martirizat în timpul persecuţiei comandate de Împăratul Diocleţian. A devenit celebru prin miracolele lichefierii repetate a sângelui său.
» Mons. Giuseppe Gan Jungiu a fost ales ca Episcop de Guangzhou de către catolicii acestei Dieceze în decembrie anul trecut. Alegerea a fost apoi neoficial aprobată atât de guvern cât şi de Vatican. Dar numirea nu este pe placul Asociaţiei Patriotice Catolice din China, care sabotează consacrarea programată pentru 3 decembrie a.c. Conform AsiaNews, blocajul este provocat de pretenţia Asociaţiei Patriotice ca la consacrare să participe şi Episcopii consacraţi fără acordul Vaticanului. În ultima perioadă guvernul chinez şi Vaticanul caută să ajungă la o înţelegere privitoare la numirile de Episcopi.
