Argentina şi Chile speră într-o vizită papală pentru 2008
16.11.2007, Buenos Aires (Catholica) - Preşedintele ales argentinian şi preşedintele chilean doresc ca Papa Benedict al XVI-lea să le viziteze ţările în 2008, pentru a marca 30 de ani de la implicarea Vaticanului în disputele dintre cele două ţări, implicare ce a dus la evitarea războiului. Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului, însoţit de Nunţiul Apostolic al Argentinei, Arhiepiscopul Adriano Bernardini, au făcut acest anunţ la Casa Rosada după o întâlnire cu preşedintele Néstor Kirchner şi prima doamnă.
Secretarul de stat al Vaticanului s-a aflat în Argentina pentru beatificarea lui Ceferino Namuncura. El a anunţat miercuri speranţele preşedintelui argentinian Cristina Fernandez de Kirchner şi ale preşedintelui chilean Michelle Bachelet. Cardinalul Bertone a spus că a transmis salutările Sfântului Părinte şi a discutat despre pastoraţia tinerilor, despre educaţie şi despre salezienii din Patagonia, a căror activitate a descris-o ca „extraordinară şi eroică”. Vizita de cinci zile a fost „foarte reuşită”, a continuat Cardinalul, lăudând „bună voinţa şi spiritul argentinian”.
Conflictul dintre Argentina şi Chile privea insulele aflate în sudul Canalului Beagle şi zonele maritime adiacente. Lucrurile s-ar fi putut sfârşi într-un război dacă nu ar fi fost intervenţia Papei Ioan Paul al II-lea care, începând din 1978, asistat de Cardinalul Antonio Samore ca lider al medierilor, a ajutat ca cele două ţări să ajungă la o înţelegere, finalizată în 1984. Agenda papală pentru 2008 este probabil prea plină pentru a face posibilă vizita dorită de cele două ţări.
