Anunț: Invitație la pelerinajul greco-catolicilor români din Italia la Padova

07.03.2017, Padova (Catholica) - Ca în primăvara fiecărui an și anul acesta, în data de 12 martie, a doua a Postului Mare, începând cu ora 13.00, comunitățile românești greco-catolice din Italia se vor reuni pentru a participa la Dumnezeiasca Liturghie Arhierească în Bazilica Sfântul Anton de Padova, cu prezența Preasfințitului Florentin Crihălmeanu, din Eparhia de Cluj-Gherla.
În experiența spirituală a pelerinajului, cei care au credință mai slabă au prilejul să o întărească văzând credința mai puternică a altora; cei care au răbdare mai puțină se întăresc văzând răbdarea altora; cei care se roagă mai puțin și superficial se îmbogățesc și se înnoiesc din rugăciunea fierbinte a tuturor în comuniune. Pelerinajul este însoțit de rugăciuni, de priveghere, de spovedanie, de sf. Împărtășanie dar și de prietenie și cunoaștere reciprocă între pelerini.
Ca oaspeți de onoare vor fi alături de noi Ambasadorul pe lângă Sfântul Scaun, E.S. prof. univ. dr. Liviu-Petru Zăpîrțan și dl. Consul General al României la Trieste, dr. Cosmin Dumitrescu. După regretata pierdere în 2016 a rectorului Bazilicii padre Enzo Poiana, Arhimandrit al Bisericii noastre și mare cunoscător și iubitor al Bisericii Române Unite cu Roma, de anul acesta nou rector este p. Oliviero Svanera, căruia îi mulțumim pentru frumoasa primire în impunătoarea Bazilică a Sf. Anton de Padova, loc internațional de pelerinaj.
Vă așteptăm numeroși!
pr. Ioan Mărginean-Cociș
