Ţara Sfântă este o casă ce trebuie menţinută
15.11.2007, Vatican (Catholica) - Ţara Sfântă aparţine tuturor şi este ca o casă de familie la menţinerea căreia trebuie cu toţii să contribuim, a afirmat prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene. Fenomenul emigrării creştinilor de rit răsăritean îngrijorează Sfântul Scaun şi în particular pe Papa Benedict, a afirmat Arhiepiscopul Leonardo Sandri, care la 24 noiembrie va fi creat Cardinal. Declaraţiile provin dintr-un interviu acordat pentru L`Osservatore Romano cu ocazia aniversării a 90 de ani de existenţă a Congregaţiei pe care o conduce.
Fenomenul migrării „este o adevărată provocare pentru prezent. Suntem îngrijoraţi asemenea Papei. Oamenii dezlipiţi de tradiţiile lor riscă să îşi piardă valorile religioase care le-au ghidat viaţa, ca indivizi şi comunităţi deopotrivă”. Prelatul a explicat că Congregaţia pe care o conduce îi sprijină pe păstorii Bisericilor locale care primesc emigranţi şi încurajează înfiinţarea de structuri astfel încât fiecare migrant să îşi poată regăsi propriul rit. Migrarea creştinilor se explică prin „lipsa păcii, din cauza căreia suferă largi regiuni răsăritene”. Congregaţia acordă de aceea prioritate ajutoarelor caritabile pentru aceste zone. Prefectul i-a încurajat pe creştini să meargă în Ţara Sfântă, prin pelerinaje: „Fie ca toţi să dorească să meargă în ţinutul numit de Papa Benedict `martor tăcut al vieţii pământeşti a lui Cristos`.”
Papa Benedict al XV-lea a fondat ceea ce mai apoi avea să devină Congregaţia pentru Bisericile Răsăritene „pentru a arăta cu claritate că Biserica lui Cristos nu este latină, greacă sau slavă, ci catolică” şi că „nu admite discriminare între copiii ei”, a explicat viitorul Cardinal. Pe lângă organismul ce avea să devină Congregaţie a fost atunci înfiinţat şi un Institut, „pentru ca cei din Răsărit să poată aprofunda cunoaşterea tradiţiilor răsăritene şi să le facă cunoscute lumii latine”. Institutul Pontifical Oriental „a ajutat la nivel cultural, concentrându-se pe formarea viitorilor preoţi, persoane consacrate şi cateheţi laici”.
