Papa Francisc: Spovada trebuie să fie o prioritate pastorală
17.03.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc le-a spus vineri preoților (actuali și viitori) că trebuie să facă din Spovadă o prioritate în parohiile lor și că, dacă vor să fie buni confesori, trebuie să aibă o viață de rugăciune puternică, concentrată pe creșterea în umilință și pe apropierea de Duhul Sfânt, pentru a evangheliza. Confesorul este chemat să meargă la periferiile răului și păcatului, a afirmat Pontiful pe 17 martie, adăugând că „este o periferie urâtă” dar preotul trebuie să meargă, „iar lucrarea sa reprezintă o autentică prioritate pastorală”.
„A spovedi este prioritate pastorală. Vă rog, să nu existe acele anunțuri: ‘Spovadă numai lunea, miercurea de la ora cutare la ora cutare’. Spovediți de ori de câte ori vi se cer aceasta. Iar dacă stați acolo [în confesional] rugându-vă, stați cu confesionalul deschis, care este inima deschisă a lui Dumnezeu.” Aceste îndemnuri au fost adresate participanților la cursul anual al Penitențeriei Apostolice dedicat forului intern. Cursul din 14-17 martie are loc în fiecare an la Roma, având ca scop să îi educe pe participanți privitor la dreptul canonic în materie de Spovadă. Participă în jur de 500 de seminariști din anul trei de studii, precum și preoți care doresc.
În discursul său, Papa a spus că pentru a fi un bun confesor, preotul trebuie să fie un om al rugăciunii, atent la Duhul Sfânt și care știe să discearnă bine, și care de asemenea este un bun evanghelizator. Trebuie să fie „un prieten adevărat al lui Isus, Bunul Păstor”, a mai spus el, adăugând că fără această prietenie „va fi foarte greu să se maturizeze acea paternitate care e atât de necesară în ministerul Reconcilierii”. Această prietenie este cultivată în special prin rugăciune, fie rugăciunea personală, „cerând mereu darul carității pastorale”, fie rugăciunea specială pentru „exercitarea datoriei confesorilor față de credincioși […] care vin căutând milostivirea lui Dumnezeu”. Ministerul Reconcilierii care este „învăluit în rugăciune” va fi „o reflecție credibilă a milostivirii lui Dumnezeu” și va ajuta să se evite „amărăciunea și neînțelegerea” ce apar uneori în confesional.
Confesorii trebuie să se roage și pentru ei înșiși, a spus Papa, în special pentru a înțelege că ei înșiși sunt păcătoși care au fost iertați. „Nu se poate ierta în Sacrament fără conștiința de a fi fost iertat înainte. Așadar rugăciunea este prima garanție pentru a evita orice atitudine de duritate, care în mod inutil îl judecă pe păcătos și nu păcatul.” A subliniat apoi că „în rugăciune este necesar de implorat darul unei inimi rănite, capabilă să înțeleagă rănile altuia și de a le trata cu untdelemnul milostivirii, acela pe care bunul samaritean l-a vărsat pe rănile acelui nenorocit, față de care nimeni nu a avut milă”. De asemenea „trebuie să cerem darul prețios al umilinței, pentru ca să apară mereu clar că iertarea este dar gratuit și supranatural al lui Dumnezeu, pentru care noi suntem simpli, chiar dacă necesari, administratori, prin însăși voința lui Isus; și El își va afla desfătarea cu siguranță dacă vom folosi pe larg milostivirea Sa”.
În continuare a spus că preotul trebuie să fie „un om al Duhului, un om al discernământului”. A explicat apoi: „Discernământul permite să se distingă mereu, pentru a nu confunda, și pentru a nu crede niciodată că ‘tot ce zboară se mănâncă’. Discernământul educă privirea și inima, permițând acea delicatețe a sufletului atât de necesar în fața celui care ne deschide tainița propriei conștiințe pentru a primi lumină, pace și milostivire.” A spus și de ce este important discernământul: „pentru că, acela care se apropie de confesional poate proveni din cele mai disparate situații; ar putea să aibă și tulburări spirituale, a căror natură trebuie să fie supusă unui discernământ atent, ținând cont de toate circumstanțele existențiale, ecleziale, naturale și supranaturale. Acolo unde duhovnicul și-ar da seama de prezența unor adevărate tulburări spirituale nu va trebui să ezite să facă referință la cei care, în Dieceză, au primit această slujire delicată și necesară, adică exorciștii.”
Spre final Pontiful a vorbit și despre Spovadă ca loc de evanghelizare și de formare. „În dialogul scurt pe care îl are cu penitentul, duhovnicul este chemat să discearnă ce anume este mai util și ce anume este chiar necesar pentru drumul spiritual al acelui frate sau al acelei surori; uneori va fi necesară să se vestească din nou cele mai elementare adevăruri de credință, nucleul incandescent, kerigma, fără de care însăși experiența iubirii lui Dumnezeu și a milostivirii Sale ar rămâne mută; uneori va fi vorba de a indica fundamentele vieții morale, mereu în raport cu adevărul, cu binele și cu voința Domnului. Este vorba despre o operă de discernământ prompt și inteligent, care poate face mult bine credincioșilor.”
