Papa a cerut iertare pentru eșecurile Bisericii în genocidul din Ruanda
22.03.2017, Vatican (Catholica) - În cadrul unei scurte întâlniri cu președintele ruandez Paul Kagame, în ziua de luni, 20 martie 2017, Papa Francisc și-a exprimat întristarea pentru membrii Bisericii care au participat la genocidul din 1994, cerând iertare și asigurându-i de rugăciunile sale pe cei care suferă încă. Potrivit unui comunicat din 20 martie al Vaticanului, în cadrul întâlnirii, Papa „a transmis profunda sa tristețe și pe cea a Sfântului Scaun și a Bisericii pentru genocidul împotriva etnicilor tutsi”. Și-a exprimat solidaritatea cu victimele și cu cei care continuă să sufere consecințele acelui tragic eveniment, mai informează comunicatul.
Repetând gestul Papei Ioan Paul al II-lea de la Marele Jubileu al Anului 2000, Papa Francisc a implorat iertare „pentru păcatele și eșecurile Bisericii și ale membrilor ei, printre care preoți și persoane consacrate care au cedat urii și violenței, trădându-și propria misiune evanghelică”. În lumina declarației publicate de Episcopii ruandezi la finalul Jubileului Milostivirii, cerând iertare pentru eșecurile Bisericii și ale membrilor ei, Pontiful și-a exprimat dorința ca propria sa „recunoaștere umilă” a eșecurilor de atunci, „care, din păcate, au desfigurat fața Bisericii, să contribuie la purificarea memoriei”.
A dat de asemenea glas speranței că o cerere de iertare înnoită „poate promova, în speranță și încredere, un viitor de pace, care să mărturisească posibilitatea concretă de a trăi și lucra împreună, odată ce în centru sunt puse demnitatea persoanei umane și binele comun”. Genocidul a început pe 7 aprilie 9194, după controversa iscată de prăbușirea unui avion ce a dus la moartea președintelui de atunci al țării, de etnie hutu. Extremiștii hutu au ucis peste 800.000 de etnici tutsi, dar și hutu moderați. Aproximativ 57% din Ruanda este catolică, în timp ce 37% este protestantă sau adventistă.
Întâlnirea Papei cu președintele Kagame, care a durat circa 25 de minute, a avut loc în Palatul Apostolic din Vatican, în limba engleză. În timpul discuțiilor cordiale dintre cei doi s-a vorbit despre bunele relații dintre Biserică și Ruanda. S-a exprimat aprecierea pentru „calea de recuperare pentru stabilizarea socială, politică și economică a țării”. A fost lăudată și colaborarea dintre stat și Biserica locală pentru „reconcilierea națională și consolidarea păcii”. Discuțiile au atins diverse aspecte de natură politică, socială și regională, cu o atenție specială la suferințele provocate de conflicte și de dramele naturale. După întâlnire, Pontiful a salutat delegația prezidențială, dându-le câte un rozariu fiecăruia. Președintelui i-a dat trei cărți: exortația „Evangelii gaudium”, enciclica „Laudato si'” și exortația „Amoris Laetitia”.
