Interviu cu autoarea meditațiilor pentru Calea Crucii de la Colosseum (II)
13.04.2017, Roma (Catholica) - Anne-Marie Pelletier este profesoară asociată de litere moderne, doctor în științe religioase, biblistă și câștigătoare a Premiului Ratzinger 2014. Papa Francisc i-a încredințat meditațiile de la Via Crucis de la Colosseum, care se va ține în Vinerea Sfântă, 14 aprilie 2017. Agenția Zenit i-a solicitat un interviu, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro. Redăm în continuare a doua parte a interviului.
– Într-o predică recentă, Papa Francisc a cerut o cercetare a cugetului: port crucea mea ca „o decorație”, ca „o bijuterie”? Isus își poartă crucea și crucea îl poartă pe El. Noi cum trebuie să luăm crucea?
– Papa Francisc a pus bine accentul pe valoarea crucii. Crucea este cea mai bună mărturie pentru condiția noastră de vulnerabilitate, a faptului că Dumnezeu acceptă să se unească cu noi și să ne mântuiască. Dacă El a fost dat în mâinile oamenilor precum Caiafa și Pilat în timpurile Sale, continuă să fie expus și astăzi. El este expus mărturiei noastre, care nu întotdeauna este dată corect. De fapt, știm că și în ținuturi creștine astăzi putem lua crucea în moduri diferite: să o revendicăm în fața centurilor soldaților, sau să o folosim ca un semn distinctiv de fluturat în manifestații. Istoria învață că identitatea care creează distanță de celălalt, la sfârșit îl exclude. În sfârșit știm că în societățile noastre de-creștinate, crucea este folosită ca bibelou folcloric.
Se ajunge ca toate acestea să devină ridicole, blasfematoare, deși nu aceasta este intenția… Știm – și o demonstrează mai mult ca oricând Pătimirea – că Dumnezeu suportă toate înjurăturile adresate de oamenii nesăbuiți împotriva Lui. Aceasta este răbdarea, nebună, datorată unei gândiri divine, pentru ca gândirea lor în sfârșit să se deschidă și ochii lor să vadă lumina adevărului pe care înainte îl disprețuiau. Dar noi creștinii trebuie să fim deosebit de atenți pentru a da mărturie despre adevărul crucii.
Biserica antică, prin gura Sf. Irineu, de exemplu, a reflectat marele paradox al Crucii pornind de la cuvintele lui Isaia: „Puterea este pe umărul său” (Isaia 9,5). Cruce care „este semn al împărăției Sale”. A fi creștini înseamnă a mărturisi că prin crucea lui Cristos răul este învins, moartea este învinsă în rădăcina sa, chiar dacă astăzi încă trăim într-un regim de speranță, de așteptare a victoriei triumfătoare la sfârșitul istoriei. A fi creștin înseamnă, ținând ochii îndreptați spre cruce, a rezista la toate acele dificultăți care ne fac să credem că există situații fără speranță. Cu alte cuvinte înseamnă a merge cu Cristos pe drumul Său, fără a evita Golgota, încrezându-ne în faptul că relele din viața noastră și din lume sunt cunoscute de Cristos, în dăruirea vieții Sale pentru noi. Și astfel, puterea Învierii Sale ne eliberează de frică și de disperare. Toate acestea sunt rezumate în Scripturi de cuvintele „ceruri noi și pământ nou”.
Mi se pare apoi că avem nevoie să căpătăm familiaritate cu crucea. Nu trebuie să uităm ceea ce ne învață istoria Pătimirii, micul episod cu Simon din Cirene. Nu ne spune deloc că acest om așteaptă „mângâierea lui Israel”, cum a fost pentru Maria și Simeon. Foarte probabil el a intersectat parcursul lui Isus fără a cunoaște multe cu privire la drama care se juca în acele ore la Ierusalim. Totuși, a luat pe umerii săi povara crucii. Și ne învață cum să luăm crucea, care exercită compasiunea după care, spune textul din Matei 25, oamenii vor fi judecați la sfârșitul timpurilor: „Am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost străin și m-ați primit…” Astfel, ori de câte ori ajutăm o persoană mai necăjită, noi purtăm crucea lui Isus și contribuim la victoria crucii lui Cristos în lumea noastră.
– Pentru prima dată un Papă încredințează meditațiile de la Colosseum unei laice, mame… Cum vedeți femeile Crucii?
– Femeile însoțesc acest parcurs alături de bărbați. Într-un fel ele luptă ca și bărbații pentru a intra în gândurile lui Dumnezeu. Astfel, „fiicele Ierusalimului” sunt privite de Isus: „Nu plângeți pentru Mine, plângeți pentru voi…” (Luca 23,28). Și totuși, în acel moment, femeile merg dincolo de bărbați. La picioarele crucii, așa cum știm, în afară de Ioan, sunt numai femeile. Ca de obicei, sunt acolo în tăcere, cu fidelitate prezentă, acolo, și acolo unde există numai ruină și dezastru. Femeile sunt și acolo, alături de bărbați de data aceasta, în momentul înmormântării. Apoi vine sâmbăta care îi imobilizează pe toți. Însă nu suficient, din moment ce se pregătesc miresmele pentru a onora trupul lui Isus, când vor veni zorile. Inima lor este cu siguranță îngreunată, neștiind despre surpriza infinită care le așteaptă; ele nu se grăbesc, spune Evanghelia, când a trecut sâmbăta. Dorință misterioasă, care contrastează cu marșul descurajat al discipolilor de la Emaus, în seara aceleiași zile, cuprinși de dezamăgire. Și astfel femeile sunt acolo, cele dintâi, ca să învețe neprevăzutul, inimaginabilul, nemaiauzitul pe care Tatăl îl face Fiului. Toate acestea demonstrează că există bune motive pentru Biserică, în liturgia sa din Vinerea Sfântă, pentru a încredința unui glas feminin amintirea arzătoare a ultimelor ore ale lui Isus, până când își dă duhul pe cruce.
– Via Crucis la Colosseum nu este o devoțiune personală, este o rugăciune de „comunitate”, pentru Roma și pentru milioane de persoane care o vor asculta prin intermediul mass-media: ce anume caracterizează această formă specială de rugăciune? Ce roade trebuie să așteptăm?
– Roadele sunt secretul lui Dumnezeu! Nimic din ceea ce se întâmplă într-o astfel de celebrare nu intră în „marketing”… Ceea ce este sigur e că munca instrumentelor noastre multimedia de transmitere în aceste zile scoate în evidență ceea ce creștinii celebrează în aceste zile. Nu un eveniment care face parte numai din apanajul al adepților lui Cristos. Ci o Veste Bună, al cărei început se extinde la fiecare ființă umană. Nimeni nu este exclus de la acest adevăr. Creștinii trebuie să dea mărturie despre aceasta, fiind atenți să nu închidă mâinile asupra acestui secret de har, nici măcar pentru a-l proteja împotriva celor care îl sfidează sau care vor să îl atace. Amintim că istoria Pătimirii descrie clar complicitatea tuturor – „evrei și greci”, pentru a folosi cuvintele Scripturii – în condamnarea lui Isus. Astfel știm și că „evreii și grecii”, bărbații și femeile sub toate cerurile, sunt destinatarii Evangheliei morții și învierii lui Isus.
– Care a fost reacția dvs. la cererea care a venit de la „Petru”?
– Prima reacție: „Eu, Doamne?” Ca Matei, în pictura lui Caravaggio, când Isus îndreaptă degetul spre el, întrebându-se dacă a înțeles… Așadar, surpriză și amețeli: aceea de a trebui să pun cuvintele, cuvintele mele, în locul Bisericii, o realitate care are scara creației, din moment ce în pătimire are loc o re-creație, atunci când Isus vizitează viața noastră umană, până la moarte, în puterea vieții lui Dumnezeu. Și a doua reacție, de data aceasta de bucurie, pentru că această misiune însemna voința lui „Petru” de a da glas unei femei în noaptea de la Colosseum, o strălucire care trăiește în inima Bisericii ca și credința lui Ioan în fața misterului întrupării și al răscumpărării: „Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieții (…) Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină” (1Ioan 1,1-4).
