Sfinţenia: o îndatorire a fiecărui creştin
02.11.2007, Vatican (Catholica) - Ieri, 1 noiembrie, în solemnitatea Tuturor Sfinţilor, Papa Benedict al XVI-lea s-a rugat la miezul zilei împreună cu credincioşii veniţi în Piaţa San Pietro. Înaintea antifonului Îngerul Domnului Sfântul Părinte a rostit ca de obicei un scurt discurs, pe care îl redăm în continuare în traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
În solemnitatea de astăzi a Tuturor Sfinţilor, inima noastră, trecând dincolo de hotarele timpului şi spaţiului, se lărgeşte la dimensiunile Cerului. La începuturile creştinismului, membrii Bisericii erau numiţi şi „sfinţi”. În prima Scrisoarea către Corinteni, de exemplu, Sfântul Paul se adresează „celor care au fost sfinţiţi în Cristos Isus, chemaţi să fie sfinţi împreună cu toţi cei care invocă în orice loc numele Domnului nostru Isus Cristos, Domnul lor şi al nostru” (1Corinteni 1,2). Creştinul, de fapt, este deja sfânt, pentru că Botezul îl uneşte cu Isus, cu misterul său pascal, dar trebuie în acelaşi timp să devină atare, conformându-se Lui din ce în ce mai intim.
Uneori se crede că sfinţenia este o stare privilegiată rezervată pentru puţini aleşi. În realitate, a deveni sfânt este îndatorirea fiecărui creştin, mai mult, am putea spune, a fiecărui om! Scrie Apostolul că Dumnezeu dintotdeauna ne-a binecuvântat şi ne-a ales în Cristos „ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui în iubire” (Efeseni 1,3-4). Toate fiinţele umane sunt de aceea chemate la sfinţenia care, în ultima instanţă, constă în a trăi ca fii ai lui Dumnezeu, în acea „asemănare” cu El după care am fost creaţi. Toate fiinţele umane sunt fii ai lui Dumnezeu, şi toţi trebuie să devină ceea ce sunt, pe calea exigentă a libertăţii. Pe toţi Dumnezeu îi invită să facă parte din poporul său sfânt. „Calea” este Cristos, Fiul, Sfântul lui Dumnezeu: nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin El (cf. Ioan 14,6).
În mod înţelept Biserica a pus în strânsă succesiune sărbătoarea Tuturor Sfinţilor şi Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi. La rugăciunea noastră de laudă lui Dumnezeu şi de venerare a duhurilor fericite, pe care astăzi liturgia ni le prezintă a o „mulţime imensă, pe care nimeni nu putea să o numere, din orice naţiune, rasă, popor şi limbă” (Apocalips 7,9), se uneşte rugăciunea de mijlocire pentru toţi cei care ne-au precedat în trecerea din această lume la viaţa veşnică. Lor mâine le vom dedica în mod special rugăciunea noastră şi pentru ei vom celebra Jertfa euharistică. Într-adevăr, în fiecare zi Biserica ne invită să ne rugăm pentru ei, oferind şi suferinţele şi ostenelile zilnice pentru ca, purificaţi total, să fie admişi să se bucure în veci de lumina şi de pacea Domnului.
În centrul adunării Sfinţilor, străluceşte Fecioara Maria, „umilă şi măreaţă mai mult decât făptură” (Dante, Paradisul, XXXIII). Prinzându-ne de mâna ei, ne simţim animaţi să păşim cu mai mult elan pe calea sfinţeniei. Ei îi încredinţăm strădania noastră zilnică şi o rugăm astăzi şi pentru scumpii noştri răposaţi, în speranţa cea mai profundă de a ne regăsi într-o zi toţi împreună, în comuniunea glorioasă a Sfinţilor.
