Papa Francisc: Bucuria voastră poate schimba lumea
24.05.2017, Vatican (Catholica) - Femeile consacrate lui Dumnezeu trăiesc „profeția bucuriei”, iar această bucurie autentică este cea mai credibilă mărturie a lor, le-a spus Papa Francisc Surorilor Discipole ale Învățătorului Divin. „Astăzi lumea are nevoie de acea bucurie care se naște din întâlnirea cu Cristos într-o viață de rugăciune personală și comunitară, în ascultarea zilnică a Cuvântului, în întâlnirea cu frații și surorile, într-o viață fraternă bucuroasă în comunitate, care include fragilitatea, și în îmbrățișarea trupului lui Cristos în cei săraci. Profeți ai unei bucurii care se naște din faptul de a ne simți iubiți și iertați, pentru că suntem iubiți”, a spus Pontiful pe 22 mai.
„Bucuria este o realitate frumoasă în viața multor consacrați, dar este și o mare provocare pentru noi toți. O urmare tristă este o tristă urmare! Și bucuria autentică, non-autoreferențială sau autocomplăcută, este mărturia cea mai credibilă a unei vieți depline, pentru că în ea transpare bucuria și frumusețea de a trăi Evanghelia și de a-l urma pe Cristos”, a spus Sfântul Părinte în discursul susținut în fața surorilor reunite la Roma pentru cel de-al IX-lea capitlu. Acesta s-a încheiat cu alegerea noii Superioare Generale și a echipei de conducere. Papa a continuat pe tema bucuriei, spunând că ea „vă va conduce să ieșiți spre periferii participând la bucuria Bisericii care este evanghelizarea. Dar pentru a face aceasta trebuie să fie o bucurie adevărată, nu o bucurie machiată! Nu vă machiați bucuria.”
Pontiful a continuat: „Când suntem convinși că Isus este Vestea Bună, evanghelizarea este bucurie și fericire pentru toți. Această bucurie îndepărtează de la noi cancerul resemnării, rod al lenei care usucă sufletul. Vă rog, surori resemnate nu! Bucurie. Dar diavolul va spune: ‘Dar suntem puține, nu avem vocații…’ Și astfel își lungește fața, jos, jos, jos… și se pierde bucuria și ajungem în acea resemnare. Nu, nu se poate trăi așa: speranța lui Isus Cristos este bucurie.”
O altă temă atinsă de Papă a fost cea a ascultării, a „apostolatului urechii”, pe care l-a descris ca fiind „unul dintre apostolatele cele mai importante astăzi”. „A asculta surorile, precum și oamenii de astăzi, și a împărtăși cu ei: aceste atitudini sunt necesare pentru un capitlu bun și pentru o sănătoasă viață fraternă în comunitate, în a cărei creștere toți se simt implicați, toți dau și toți primesc. Nu încetați să vă exercitați încontinuu în arta ascultării și a împărtășirii. În acest timp de mari provocări, care cer consacraților fidelitate creativă și căutare pasionată, ascultarea și împărtășirea sunt mai necesare ca oricând, dacă vrem ca viața noastră să fie pe deplin semnificativă pentru noi înșine și pentru persoanele pe care le întâlnim.”
La final Sfântul Părinte a îndemnat surorile să fie profeți ai speranței, amintind o întrebare pusă de Sf. Ilariu de Poitiers într-un comentariu la psalmi: „O, creștinilor, unde este speranța voastră?” Papa a continuat: „Fiind consacrați știm că nu putem să fim surzi la această întrebare. Ca toți discipolii lui Isus știm că speranța este o responsabilitate pentru noi, pentru că am fost chemați să răspundem la ea oricui ne-ar cere cont. Speranța care nu dezamăgește nu se bazează pe numere sau pe opere, ci pe Cel pentru care nimic nu este imposibil. Numai speranța ne permite să mergem pe drumul vieții, numai ea ne face capabili de viitor. Isus Cristos este speranța noastră: în El am pus încrederea noastră și cu puterea Duhului Sfânt putem fi profeți de speranță.”
A încheiat avertizând surorile: „Nu vă uniți cu profeții de nenorocire, care aduc atâta daună Bisericii și vieții consacrate; nu cedați în fața ispitei ațipirii – ca apostolii în Ghetsemani – și a disperării. Întăriți vocația voastră de ‘sentinele ale dimineții’ pentru a putea vesti altora venirea zorilor. Treziți lumea, luminați viitorul! Mereu cu zâmbetul, cu bucuria, cu speranța.”
