Cardinalul Joachim Meisner a murit la 83 de ani
05.07.2017, Vatican (Catholica) - Cardinalul Joachim Meisner, Arhiepiscop emerit de Koln, Germania, a trecut la Domnul miercuri dimineața, la vârsta de 83 de ani. Conform unui comunicat al Arhidiecezei de Koln, Cardinalul a decedat pe 5 iulie, în timpul vacanței petrecute în Bad Füssing, Germania. Prelatul a locuit în ultima vreme în Koln. A fost Arhiepiscop de Koln între 1989 și 2014, retrăgându-se cu permisiunea Papei Francisc în februarie 2014, la vârsta de 80 de ani, anul în care a pierdut dreptul de vot într-un eventual Conclav.
Cardinalul Meisner, alături de Cardinalii Carlo Caffarra, Walter Brandmüller și Raymond Leo Burke, au trimis Pontifului pe 19 septembrie 2016 patru „dubia”, adică dubii/îndoieli, privind interpretarea exortației „Amoris laetitia”. Prelatul emerit de Koln a fost pe poziții contrare majorității Episcopilor germani pe tema primirii la Împărtășanie a divorțaților recăsătoriți. Episcopii germani sunt cunoscuți a fi printre cei care citesc mai liberal prevederile din capitolul 8 al exortației apostolice post-sinodale. Prelații care au depus „dubia” nu au primit nici un răspuns oficial de la Sfântul Părinte, nici nu au fost primiți în audiență după cum au cerut.
Papa Francisc a trimis astăzi o telegramă Cardinalului Rainer Woelki, Arhiepiscop de Koln, apropiatului său, Cardinalul Rainer Woelki, precum și credincioșilor Arhidiecezei. „Cu profundă emoție am aflat vestea că brusc și neașteptat Cardinalul Joachim Meisner a fost chemat de pe acest pământ la Dumnezeul milostivirii”, se citește în telegramă. „Cu credință profundă și cu iubire sinceră pentru Biserică, prelatul s-a dedicat răspândirii Veștii Bune. Cristos, Domnul nostru, să îl răsplătească pentru dedicarea fidelă și curajoasă în numele oamenilor din răsărit și din apus, și să îl facă participant la comuniunea sfinților din ceruri.” Telegrama se încheie cu binecuvântarea Papei asupra „celor care își amintesc de păstorul decedat”.
Născut în Breslau, Germania, pe 25 decembrie 1933, Meisner a fost hirotonit preot pentru Dieceza de Erfurt-Meiningen în 1962. Mai apoi a studiat la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, primind doctoratul în teologie în 1969. A fost numit Episcop auxiliar al Administrației Apostolice pentru Erfurt-Meiningen în 1975, fiind ulterior ales ca delegat la a IV-a adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor, din Vatican, din 1977, unde și-a consolidat prietenia cu pe atunci Cardinalul Karol Wojtyla. Acesta a devenit după un an Papa Ioan Paul al II-lea, numindu-l pe Meisner Episcop de Berlin în 1980 și creându-l Cardinal în 1983. În 1988, Cardinalul Meisner a fost numit Arhiepiscop de Koln, funcție deținută până la retragerea sa, pe 28 februarie 2014.
A participat la Conclavurile din 2005 și 2013, care l-au ales pe Papa Benedict al XVI-lea și pe Papa Francisc. A avut legături strânse cu Pontiful polonez și cu cel german.
