Pelerinajul anual de la Câmpul lui Neag

23.08.2017, Lugoj (Catholica) - Ca în fiecare an după 1989, credincioșii din zona Văii Jiului merg în pelerinaj la statuia Fecioarei Maria de la Lourdes aflată la Câmpul lui Neag – Valea Jiului. Acest pelerinaj se ține în prima duminica după Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, antrenând pe toți bunii credincioși din acest teritoriu și nu numai. Anul acesta pelerinajul a avut loc duminică, 20 august.
Pelerinajul a fost organizat acum de parohia greco-catolică din Uricani. Programul a început la ora 09.00, când a fost expusă relicva Sfântului Anton de Padova de către pr. Tîncu Ioan, paroh la Brad; la orele 10.00 Sf. Rozar recitat de PS Alexandru, Episcop de Lugoj, împreună cu credincioșii prezenți; iar la 10.30 Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Preasfințitul Alexandru Mesian au concelebrat: Mons. Angelo Pop, Vicar general; pr. Adrian Nagy, protopop de Lupeni; pr. Vasile Solomon, paroh la Petroșani; pr. Dorin Szilvester, paroh la Bărbăteni; pr. Leonard Bulzan, paroh la Vulcan; pr. Stroia Silviu, paroh la Silvașul de Jos; pr. Damian Eugen, paroh la Hunedoara și pr. Tîncu Ioan, paroh la Brad. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de ipod. Nicușor Poroabă. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Alexandru a amintit pelerinilor rolul vizitei pastorale cu ocazia pelerinajului și anume acela de a se ruga împreună cu clerul și credincioșii din teritoriu cel puțin o dată pe an.
După Sfânta Liturghie, pelerinii prezenți, s-au deplasat cu diferite mijloace de transport spre locul de pelerinaj. Înainte de a ajunge la Câmpul lui Neag, Preasfințitul Alexandru a vizitat două șantiere: la Vulcan unde este în construcție o nouă biserică și Bărbăteni unde de asemenea se află în construcție avansată o nouă biserică. Prima oprire la Câmpul lui Neag a fost la statuia Preasfintei Inimi a lui Isus, unde s-a recitat o decadă a Sfântului Rozar urmând devoțiuni către Preasfânta Inimă a lui Isus. Cu toții au pornit în procesiune spre statuia Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, unde s-a continuat rugăciunea Sfântului Rozar și rostirea rugăciunii de Consfințire la Inima Neprihănită a Mariei. Preasfințitul Alexandru le-a reamintit pelerinilor că înainte de a avea cele două biserici noi la Uricani (2008) și respectiv Petroșani (2010), pe acel loc accidentat în apropierea grotei se celebra și Sfânta Liturghie. Astăzi în acest loc sfânt se rostesc doar rugăciuni și devoțiuni iar Sfânta Liturghie se oficiază în una din bisericile nou construite. În încheiere PS Alexandru, de sus din fața statuii Maicii Domnului, a dat binecuvântarea mulțimii pelerinilor și salutul „La revedere” în anul 2018 aici la Câmpul lui Neag. (text: pr. Gherghel Petrișor; foto: Mons. Angelo Pop)
