Pr. Giuseppe Puglisi: Martir al mafiei
15.09.2017, Vatican (Catholica) - În urmă cu optzeci de ani, la 15 septembrie 1937, în cartierul Brancaccio, din Palermo, se năștea Giuseppe Puglisi. Cincizeci și șase de ani mai târziu, în 1993, chiar în aniversarea zilei sale de naștere, părintele Puglisi – preot în același cartier în care s-a născut – era ucis de mafie cu un cartuș în ceafă. O execuție rece, făcută din ură față de credință. De fapt, părintele Pino, așa cum a admis unul dintre ucigași, devenise un „spin în coasta” sistemului interlop pentru că „predica, predica, îi lua pe copii și îi scotea de pe stradă”. O „vină fericită”, care în 2013 l-a făcut să devină fericit și prim martir al Bisericii ucis de mafie.
Trebuie să fim clari cu privire la un punct. Mafia nu este o criminalitate obișnuită, ci o organizație feroce și, în același timp, o formă de ateism care se colorează cu nuanțe neopăgâne și cu citate creștine sacrilege. Mafia este în mod incontestabil izvor de moarte. Moarte a societății, moarte a teritoriului, moarte a sufletului persoanelor. Cuvintele care au fost rostite de Pontifi despre mafie sunt foarte clare și nu au nevoie de interpretări teologice erudite. Mai degrabă trebuie învățate pe de rost. De la strigătul imperios și solemn al Papei Ioan Paul al II-lea la 9 mai 1993 la Agrigento – când, fără text, s-a adresat mafioților „Convertiți-vă! Odată va veni judecata lui Dumnezeu!” – la cuvintele foarte clare ale Papei Francisc care la Sibari, la 21 iunie 2014, a spus nu numai că lumea interlopă „este adorare a răului și disprețuire a binelui comun” dar că, mai ales, acei oameni care „trăiesc din afaceri necurate și din violență” nu sunt în comuniune cu Dumnezeu, deci „sunt excomunicați”.
Însă ar fi reductiv, așa cum a scris pr. Bartolomeo Sorge, să îl definim pe pr. Puglisi numai ca un „preot antimafia”, pentru că el a fost mult mai mult. Înainte de toate, un preot. Un preot palermitan care s-a făcut vestitor al Evangheliei cu simplitate și curăție a inimii. Deși nu era un călugăr, toți îl numeau „părinte”. Și părinte a fost cu adevărat pentru foarte multe persoane: pentru seminariști, pentru enoriași, pentru săraci, pentru tinerii săi. Tinerii erau comoara sa. O comoară de păzit și mai ales de ferit de înșelătoriile convingătoare și de scurtăturile promise de interlopi. Într-un ținut de mizerie și șomaj, Puglisi a intuit că era fundamental să se dea demnitate săracilor pornind de la educație. Motoul părintelui Pino era „Da, dar încotro?” Cu acea întrebare părintele Puglisi indica o direcție sigură: spre Dumnezeu și spre săraci. Tinerilor săi le cerea: „Douăzeci, șaizeci, o sută de ani, viața; la ce folosește dacă greșim direcția?” Și concludea: „Ceea ce contează este a-l întâlni pe Cristos, a trăi ca El, a vesti iubirea Sa care mântuiește.”
Puglisi a fost un preot care „locuia în teritoriu”. Locuia în periferii, trăia în frontiere. În acele frontiere părintele Pino trăia zilnic. Locuia în frontieră fără frică. Pentru că frica duce la moarte, curajul duce la viață. Părintele Puglisi a fost un preot care provoca frică mafiei pentru că predica iubirea în teritoriile dominate de lumea interlopă și demasca oroarea, minciuna și blasfemia care se ascundea în spatele codului de onoare mafiot. În plus, părintele Pino a fost un martir. Într-o intervenție la Trento în 1991 avea să spună: „Dacă vrem să fim discipoli ai lui Isus, trebuie să devenim martori ai învierii”. Și a adăugat: „De la mărturie la martiriu pasul este scurt, ba chiar tocmai acesta dă valoare mărturiei”. Cuvinte profetice care sintetizează la perfecție viața sa.
În sfârșit, părintele Puglisi a fost un fiu al Bisericii care vorbește și care nu stă în tăcere, care nu se înclină în fața caselor mafioților, ci care se îngenunchează în fața lui Isus Cristos răstignit, fiu al unei Biserici care declară public: cu mafia nu se conviețuiește. Da, mafia l-a ucis, dar a pierdut. În schimb părintele Pino a învins și viața sa este un exemplu pentru toți. (material L’Osservatore Romano, din 15 septembrie 2017, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro)
